Exclusiv Helmut Duckdam, mesaj pentru suporterii FCSB-ului: ”Câtă răbdare să mai ai?”
articol scris de Digi Sport15.03.2023, 20:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că FCSB va avea în curând un nou antrenor principal, după plecarea lui Leo Strizu (55 de ani) de la echipă.
Finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit că noul tehnician trebuie să se muleze pe filosofia clubului, însă cel care va lua deciziile la echipă va fi în continuare Mihai Pintilii.
Helmut Duckadam: ”Nu îi înțeleg pe suporterii FCSB-ului!”
Helmut Duckadam are o singură nelămurire în legătură cu situația de la FCSB. Dacă pe antrenori și pe jucători, ”Eroul din Sevilla” susține că îi ”înțelege”, nu același lucru spune despre suporterii echipei.
Duckadam a mărturisit că nu își explică de ce suporterii echipei acceptă lucrurile pe care Gigi Becali le face la echipă, în contextul în care echipa nu a mai câștigat titlul de opt ani.
”Anul trecut, FCSB a terminat pe locul doi. Anul ăsta va termina tot pe doi. Cu ce a contat atât de mult Pintilii? Eu înțeleg antrenorii care acceptă pentru bani, îi înțeleg pe jucători.
Singurul lucru pe care nu îl înțeleg sunt suporterii care de opt ani speră la rezultate, să câștige un campionat, să câștige o Cupă. Câtă răbdare să mai ai?”, a spus Helmut Duckadam la emisiunea Fotbal Club.
Ionuț Badea, dispus să asculte o ofertă din partea FCSB-ului
Prezenți în studioul emisiunii Digi Sport Special, jurnalistul Decebal Rădulescu l-a întrebat pe Ionuț Badea dacă ar fi dispus să asculte o ofertă primită din partea celor de la FCSB, în contextul în care ar trebui să fie ”paravan” pentru Mihai Pintilii.
Chiar dacă s-a ferit să ofere un răspuns clar, antrenorul a explicat că va lua în calcul orice ofertă venită pentru el. Totuși, Ionuț Badea este convins că, în situația în care ar fi ofertat de FCSB, ar trebui să se supună ”filosofiei” lui Gigi Becali.
”Deocamdată este o chestie utopică. Eu, ca antrenor, trebuie să iau în calcul orice ofertă. Nu știu dacă aș putea să dau un răspuns decisiv în momentul acesta. Poate situația, dacă acest lucru s-ar întâmpla, va fi alta decât este cea pe care o cunoaștem cu toții acum.
Domnul Becali a făcut deja o afirmație potrivit căreia Pintilii este cel care decide, cum să îl dea la o parte dacă el a dus echipa unde este acum? Ce pot să spun clar este că voi lua în calcul orice discuție, la orice oră, cu oricine. E meseria mea, nu am cum să nu fac lucrul ăsta. Dacă apoi se decide altceva, depinde de fiecare dintre noi”, a spus Ionuț Badea la emisiunea Digi Sport Special.
Programul primei etape din play-off-ul Ligii 1
Farul Constanța - U Craiova 1948 / Sepsi
CFR Cluj - Rapid
FCSB - Universitatea Craiova
Etichete: mihai pintilii , gigi becali , helmut duckadam , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții