Video Exclusiv Harlem Gnohere dezvăluie motivul plecării de la FCSB: ”Era momentul. Nu am fost respectat”
05.06.2020, 18:12SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Harlem Gnohere și-a reziliat contractul cu FCSB, cu un an înainte de finalul angajamentului. Atacantul francez dezvăluie că a fost aproape să plece de la clubul ”roș-albastru” și în ultimele două perioade de mercato, dar sumele cerute de Gigi Becali au dus la eșuarea tratativelor.
”Bizonul” dezvăluie că a fost dorit de un club din Turcia în vara anului trecut, iar în ultima perioadă de mercato, din iarnă, a avut oferte foarte bune, din punct de vedere financiar, dar, de fiecare dată, negocierile nu s-au concretizat.
Harlem Gnohere a ratat un salariu de un milion de euro pe an
”Am plecat pentru că am simțit că era momentul. Am decis să plec și pentru că deja aveam oferte dinainte, din decembrie și ianuarie, dar patronul a cerut sume astronomice pentru mine, un jucător de 32 de ani, și evident că nu am putut să plec.
Am avut oferte din afara României. Pentru mine era aproape un milion pe an, dar erau mulți intermediari și nu s-a mai făcut acea mutare.
Anul trecut, când am marcat cu Viitorul, am avut o ofertă din Turcia și nu m-a lăsat să plec. Am vorbit cu cei de la club și mi-au spus că nu pot să plec. Am văzut că în multe momente nu sunt respectat de cei de la FCSB”, a declarat Harlem Gnohere, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Harlem Gnohere a evoluat la FCSB din ianuarie 2017, când a fost transferat de la Dinamo, pentru 250.000 de euro. În cei trei ani și jumătate în care a îmbrăcat tricoul ”roș-albastru”, atacantul francez a marcat 51 de goluri în 115 meciuri oficiale.
”Bizonul” a câștigat titlul de cel mai bun marcator al Ligii 1 în sezonul 2017 - 2018, când a punctat de 15 ori, același număr de goluri reușit și de George Țucudean.
Etichete: gigi becali , harlem gnohere , jucatori fcsb , oferte harlem gnohere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții