Haos la Dinamo! Pleacă și Tade? ”Miercuri vom avea o discuție legată de viitorul lui!”

03.12.2018, 15:04
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Mircea Rednic (56 de ani) a adus la Dinamo 5 jucători în pauza cauzată de ultimele meciuri ale Ligii Națiunilor, dar se pare că până la urmă vor rămâne doar trei. După ce Nasser Aliji (24 de ani) a plecat deja în Elveția, pentru a se repune pe picioare din punct de vedere medical (va mai reveni la Dinamo doar dacă va fi apt până la începutul lui ianuarie), și Gregory Tade (32 de ani) este la un pas de despărțire, fără a fi jucat măcar un meci!

Anunțul a fost făcut luni dimineață de către Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă organizată înaintea meciului cu CFR Cluj, de marți seară, din ”Ștefan cel Mare”, de la ora 20:00. ”Tade nu poate juca și miercuri vom avea o discuție legată de situația lui. Adevărat, au venit 5 jucători, dintre care trei sunt în lotul pentru meciul de mâine și au șanse să joace. Mai ales în această perioadă când avem nevoie de jucători. Și să nu aud. Nu vreau să vă dau acum exemple de alți antrenori, care dau milioane pe jucători iar aceștia nu se acomodează.

La Nasser, noi am decis împreună, pentru că are calitate și mai avem răbdare cu el”, a spus Rednic, la întâlnirea cu reprezentanții mass-media.

Ce transferuri a mai făcut Mircea Rednic la Dinamo

De când a revenit la Dinamo, Mircea Rednic a adus 5 jucători: Aliji, Ait-Atmane, Zenke, Tade și Montini. Toți au semnat contracte până în iarnă, cu posibilitate de prelungire și clauză de mărire salarială dacă Dinamo va ajunge în play-off.

Mircea Rednic a început o adevărată "revoluție" la Dinamo în această iarnă, când a adus 5 jucători pentru a forța calificarea în play-off-ul Ligii 1, dar nu "implanturile" au rezistat. Dintre aceștia, au apucat să joace doar Rachid Ait-Atmane (două meciuri), Simon Zenke (două meciuri) și Mattia Montini (două meciuri și un gol). 

"Toată lumea are probleme de familie. Mă interesează problema de sănătate. A făcut un test și a apărut o leziune a meniscului, de aceea i s-a umflat genunchiul. Săptămâna aceasta a făcut tratament și lucrat doar la sală. Are o leziune a ligamentului, de luni intră în programul echipei. După aceea, vom lua o decizie legate de Tade", a spus Mircea Rednic la 30 noiembrie

Cine e Gregory Tade, atacantul care n-a reuşit la FCSB, dar la CFR Cluj a ieşit golgheter

După ce a fost cel mai bun marcator al campionatului Tade s-a transferat la FCSB, la capătul unor negocieri de lungă durată. Totuşi, experienţa sa în tricoul roş-albaştru a fost un eşec total. Gregory Tade a fost cumpărat de FCSB cu 500.000 de euro de la CFR Cluj, în vara lui 2015, după ce ieşise golgheterul campionatului. În vara lui 2016 a fost lăsat să plece liber de contract şi a semnat cu cei de la Qatar SC, club de care s-a despărţit însă după numai 6 luni.

Atacantul care în prezent are 32 de ani a marcat doar 4 goluri pentru FCSB în Liga 1 şi 7 în toate competiţiile. După experienţa din Qatar, el a revenit în Europa, la Maccabi Petah Tikva, de care s-a despărţit la finalul sezonului trecut, după ce a înscris de patru ori în 25 de prezenţe.

Liber de contract în acest moment, Tade a mai evoluat de-a lungul carierei la Forfar Athletic, Stranraer, Clyde, Raith Rovers, Inverness Caledonian Thistle şi St Johnstone. În vară, Tade a avut probleme în a-şi găsi un angajament. Este motivul pentru care a acceptat să negocieze inclusiv cu Stranraer FC, echipă pentru care a mai jucat între 2007 şi 2009 şi care acum este în liga a treia din Scoţia. Informaţia a apărut chiar pe contul de Twitter al clubului, unde a fost postată o imagine cu Tade şi preşedintele clubului.

Etichete: transferuri dinamo , dinamo cfr cluj , gregory tade , meciuri liga 1 , mircea rednic gregory tade


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Georgescu e pe primul loc. Luptă strânsă între Lasconi și Ciolacu pentru locul 2

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Marcel Ciolacu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Foto 45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ȘAPTE cuvinte! Ilie Dumitrescu nu are dubii în legătură cu transferul de 5.000.000 € al lui Darius Olaru

S-a aflat! De câte puncte mai are nevoie FCSB pentru a fi 100% sigură de prezența în play-off-ul Europa League

Exclusiv ”Este o performanță extraordinară”! Remarcatul serii, după Petrolul - Dinamo

Nebunie! Andrei Rațiu e dat ca transferat la Napoli, dar Barcelona vrea să intervină: informația venită din Spania

Citeşte şi

Scandal în SuperLiga pe final de an. ”Rușinos, urât! Ăsta e stilul românesc”

Ianis Stoica, întrebat direct de transferul la Dinamo! Ce a răspuns fotbalistul crescut de FCSB

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOWNicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a ajuns la noi?!”