Video Hanca a cedat nervos, după o ratare monumentală. Bratu, deznădăjduit
21.09.2018, 23:01SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO Poli Iași - Dinamo | Lui Dinamo nu i-a ieșit nimic la Iași. În ziua în care Ionel Dănciulescu și-a anunțat plecarea din funcția de director general, “câinii” au pierdut în Copou, iar căpitanul Dan Nistor a fost pedepsit la pauză de antrenorul Florin Bratu. Sergiu Hanca a semnat cea mai mare ratare a roș-albilor și a cedat nervos, iar gesturile lui sunt cât de poate de grăitoare.
Minutul 82 a adus ratarea meciului. Prima dată, lui Moldoveanu nu i-a ieșit șutul din mijlocul careului, dar a rezultat o pasă care putea fi ideală pentru Hanca, aflat liber la 7 metri. Cel care a preluat banderola de căpitan după ieșirea lui Nistor a șutat din prima, dar peste poartă, apoi s-a prăbușit și a răbufnit.
Rămas la pământ, Hanca s-a enervat la culme și a lovit gazonul de 5 ori cu pumnul, energic, în timp ce Bratu se așeza, îngândurat și tăcut, pe banca unde ceilalți oameni din staff se arătau dezamăgiți după această fază.
Hanca nu a trecut prea ușor peste ratare și s-a manifestat chiar și în timp ce revenea în dispozitiv.
Chiar și după fluierul final care a consfințit a treia înfrângere consecutivă a lui Dinamo, Florin Bratu a rămas minute bune pe bancă, tăcut și deznădăjduit.
VIDEO Ratarea lui Hanca și ieșirea nervoasă
Etichete: poli iasi dinamo , video. poli iasi - dinamo , dinamo ratare , vidoe hanca ratare , hanca iesire nervoasa , sergiu hanca ratare , video hanca ratare , vidoe hanca a cedat nervos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții