”Hagi joacă pentru el, nu pentru Steaua!” Motivația roș-albaștrilor, înaintea etapei care va decide titlul
19.05.2018, 11:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Duminică seară se va decide campioana Ligii 1! CFR CLuj și FCSB se întrec pe ultima sută de metri, dar ardelenii au prima șansă datorită punctului în plus din clasament. Ambele echipe vor evolua pe teren propriu, astfel că lupta de la distanță, pe axa Cluj - București, se anunță extrem de interesantă. Oficialii roș-albaștrilor nu au renunțat la titlu, deși pe de o parte s-au cam resemnat cu ideea că vor bifa al treilea sezon la rând fără cununa cu lauri.
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al vicecampioanei, a dezvăluit care este starea de spirit a echipei cu o zi înaintea partidei cu Astra, dar și cum se motivează elevii lui Nicolae Dică (38 de ani).
”Nu stăm la mâna lui Hagi, am stat la mâna noastră. Hagi joacă pentru el, nu pentru Steaua! Joacă pentru banii lui, pentru valoarea jucătorilor lui și joacă pentru un loc în cupele europene. Cât despre noi, avem mai multe speranțe decât așteptări. Ne gândim și acum ce punct am pierdut la Iași, puteam să fim la mâna noastră. Aștept un meci în care să nu avem emoții cu Astra, să fim la fel de motivați cum am fost la partida cu Craiova.
Cât despre meciul de la Cluj, se poate întâmpla orice. Cum am spus, Hagi are obiectivele lui. Va fi o etapă interesantă. Să nu uităm nici de partida de la Iași, chiar dacă nu ne interesează pe noi personal. Cred că va fi o partidă interesanta pentru ca se lupta pentru locul 3”, a mai spus Duckadam, la Pro X.
Fostul mare portar al roș-albaștrilor este convins că elevii lui Dică vor fi la fel de concentrați la meciul cu Astra, precum au fost și la Craiova.
”Îl felicit pe Dică, pentru modul în care a reușit să mobilizeze echipa. Nu credeam că poate face asta. N-am crezut că va putea să-i motiveze pe jucători, după prestația de la Iași. De data asta, am văzut o dorință de victorie, o motivație fantastică. Și cu ocazia asta vreau să-i contrazic pe cei de la Craiova, care au zis că noi n-am avut ocazii. Au fost două la Tănase și una la Teixeira , când a ieșit mingea în corner. Sigur, au avut și ei ocazii, dar e normal.
Însă, Dică a reușit să-i motiveze pe băieți într-un mod excepțional”, a spus Duckadam, prezent în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Înaintea ultimei runde a play-off-ului Ligii 1, CFR Cluj este lider în clasament, cu 47 de puncte, cu unul mai mult decât a doua clasată FCSB.
Anul trecut, LPF a avut pregătite 3 trofee, 3 rânduri de tricouri și 3 de medalii, pentru că în ultima etapă ar fi putut câștiga titlul Viitorul, FCSB și Dinamo. În cele din urmă, l-a cucerit echipa lui Hagi, și trofeul a fost decernat de primarul Constanței, Decebal Făgădău, alături de vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, şi directorul de imagine şi comunicare al forului, Marius Mitran.
Programul etapei a 10-a din play-off-ul Ligii 1
Duminică, 20 mai, ora 20:45:
FCSB - Astra, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1
CFR - Viitorul, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2
CSM Poli Iași - CS Universitatea Craiova, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3
Etichete: steaua , liga 1 , hagi , duckadam , fcsb , fcsb astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții