Hagi e gata să-şi facă cea mai tare echipă, Becali ameninţă FRF cu judecata. Mesajul "Regelui"
08.07.2019, 11:20SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul a reuşit o performanţă extraordinară prin câştigarea Supercupei României, 1-0 cu CFR Cluj. A intrat astfel într-o companie selectă a fotbalului românesc, în care doar 7 echipe au toate cele trei trofee în palmares, adică titlul, cupa şi supercupa: Steaua, FCSB, Dinamo, Rapid, CFR şi Astra.
Iar Gică Hagi vrea să fie şi mai tare! E gata să-şi facă o superechipă de fotbal feminin, cu care să câştige titlul. Dacă îi iese planul, ar fi prima echipă din Liga 1 care pe lângă toate trofeele de la băieţi l-ar fi şi campion la feminin!
Planul lui Gică Hagi a fost aflat la Ploieşti, acolo unde Viitorul a câştigat partida cu CFR. "Să vezi ce echipă de fete îmi fac", a fost auzit Hagi când i-a spus lui Ciprian Paraschiv, oficial FRF, cu puţine momente înainte să aibă loc decernarea Supercupei.
Video cu momentul în care Hagi anunţă că-şi face o echipă tare de fotbal feminin
Cluburile din Liga 1 trebuie să aibă echipă feminină de fotbal din sezonul 2021-2022 pentru a primi licenţă
Decizia Comitetului Executiv al FRF de a obliga cluburile din Liga 1 să-şi facă echipă feminină, ca una dintre condiţiile pentru primirea licenţei, a trezit reacţii dintre cele mai diferite. De exemplu, patronului Botoşaniului, Valeriu Iftime, e convins că poate fi de ajutor în dezvoltarea fenomenului, pe când Gigi Becali a fost extrem de vehement. Atât de nemulţumit încât a ameninţat că va ajunge în instanţă cu această impunere. Răzvan Burleanu nu are de gând însă să dea înapoi.
"Eu sunt gata să mă duc la judecător să întreb dacă a existat pe globul pământesc cineva care să te oblige să faci ceva ce tu nu vrei. Nouă ne trebuie 100 de ani pentru a învăţa să ai demnitate.
Ăia fac fotbal feminin că vor să facă. La noi, în Comitetul Executiv, toţi ridică mâna. Aici e vorba de demnitate. Eu nu spun femeia să nu joace fotbal, doar că eu nu vreau să finanţez asta. Nu poţi să mă obligi să fac ceva ce nu îmi place", a spus Becali, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Răzvan Burleanu a anunţat cum se va ajunge ca fiecare club să aibă 3 echipe feminine de fotbal
Totuși, Becali a lăsat de înțeles că, dacă instanța nu-i va da câștig de cauză, va cumpăra o echipă de fotbal feminin. Conform planului federal, în trei ani, fiecare club trebuie să aibă trei echipe de fotbal feminin, la categorii diferite de vârstă.
"Dacă judecătorul îi dă dreptate FRF, pentru mine e simplu. Mă duc la FC Bucureşti 1975 sau FC Cătunul sau FC Scaun. Cum te cheamă, FC Scaun? Ia 10.000 de euro să te cheme FCSB. Şi gata, am terminat cu nebuniile", a mai declarat Becali.
"Dacă nu îţi vei crea echipă de fotbal feminin în anul 1 (n.r.2021-2022), nu vei primi licenţa. În anul 2 trebuie să ai 2 echipe şi în anul 3 - 3 echipe. Altfel nu vei primi licenţa de Liga 1. Italia acum 3 ani a implementat decizii asemănătoare cu cele luate de noi azi. În Italia, Juventus, care are 7 titluri consecutive la masculin, la nivel de fotbal feminin, când fetele jucau, avea un spectator în tribună. În momentul de faţă, au ajuns la peste 40.000 când joacă fetele", a afirmat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, după Comitetul Executiv de săptămâna trecută..
Etichete: gica hagi , gigi becali , fotbal feminin , ciprian paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții