Grozav vine la Bucureşti pentru discuţia finală cu Dinamo. Cu ce nu e de acord formaţia din Ştefan cel Mare
01.10.2018, 22:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gicu Grozav va sosi marţi dimineaţă la Bucureşti pentru discuţia finală cu Dinamo. Părţile s-ar putea înţelege, însă în acest moment stă sub semnul întrebării ceea ce va urma în cazul unei oferte de afară: fotbalistul vrea să fie lăsat să plece din postura de jucător liber de contract, în timp ce clubul din Ştefan cel Mare nu agreează o astfel de variantă.
Dorit neapărat de Niculescu, Grozav vrea să se întoarcă la clubul de suflet. Până la venirea lui "Clau-gol" pe bancă, părţile au mai negociat, dar nu s-a ajuns la un numitor comun. Acum, însă, aşteptările "câinilor" sunt mari, oficialii din Ştefan cel Mare având încredere că se va bate palma.
Astfel, marţi dimineaţă Grozav se va întâlni cu şefii lui Dinamo pentru o ultimă rundă de negocieri. Mai sunt mici detalii de pus la punct în privinţa salariului. În acest moment, formaţia alb-roşie îi oferă mijlocaşului ofensivă 15.000 de euro/lună, cu tot cu bonusuri.
Dar marea problemă în definitivarea tratativelor e reprezentată de un eventual viitor transfer. Concret, părţile s-au împotmolit la ce se întâmplă la o eventuală ofertă. Grozav vrea să plece liber de contract, în timp ce Dinamo şi-ar dori să obţină o anumită sumă de bani. Deja s-a stabilit că fotbalistul va putea fi luat de altă echipă din Liga 1 doar contra cost, dar internaţionalul îşi doreşte ca această clauză să fie valabilă doar pentru România. În cazul unei oferte de afară, el îşi doreşte să aibă libertatea să plece fără pretenţii financiare din partea clubului.
Etichete: grozav , grozav dinamo , transfer grozav dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții