Exclusiv Al doilea jucător care își reziliază contractul cu Dinamo, după rușinea din Cupă
02.11.2018, 12:17SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gicu Grozav nu este singurul jucător care își reziliază astăzi contractul cu Dinamo, după eliminarea din Cupa României. Kino Delorge va pleca și el din Ștefan cel Mare. La fel ca în cazul mijlocașului de 28 de ani, belgianul nu s-a prezentat la recuperare, azi.
Fundașul de 20 de ani se va prezenta la birourile de la Rin pentru a se despărți de Dinamo după numai 3 luni și jumătate, în care a adunat doar patru meciuri.
Mircea Rednic l-a făcut praf după meciul cu Csikszereda
Delorge este cel care a executat ultima lovitură de departajare care a dus la eliminarea lui Dinamo în fața lui Csikszereda. Culmea e că belgianul a avut două șanse să trimită mingea în plasă, dar s-a făcut de râs.
"Maniera în care baţi penalty... Sau neputinţa. Bă, să-ţi mai dea încă o şansă şi nici atunci să nu dai gol. Nu mai vorbesc cum a jucat tot meciul. Un jucător străin care nu e în stare să dea trei pase. Nu ştiu la Kino ăsta câte penalty-uri ar trebui să aibă ca să reuşească să dea şi el un gol", a tunat Rednic.
”Imediat după ce a debutat această glumă de jucător, Delorge, am zis că nu e bun. Când vezi cum a bătut penalty-ul, îl scoți din țară, îi dai pașaportul. Du-te, tată, și lasă-ne! Înnebunești când știi prin ce ai trecut și vezi ce găsești”, a comentat și Cornel Dinu.
Grozav putea încheia socotelile la finalul seriilor iniţiale de câte cinci lovituri, dar jucătorul de 28 de ani a ales să execute pretenţios, cu o scăriţă, şi a trimis peste poartă.
"Lui Gicu Grozav, Dinamo i-a întins o mână, că nu a avut 200.000 de oferte. Şi vii şi te comporţi aşa. Ok, ratezi, dar nu poţi să dai aşa un penalty decisiv", a mai spus Rednic.
Etichete: dinamo , gicu grozav , kino delorge , delorge dinamo , csikszereda dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții