Video Exclusiv Gol anulat pentru FCSB și penalty acordat Universității Craiova. Verdictul lui Ion Crăciunescu
articol scris de Digi Sport04.04.2022, 23:58
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a pierdut pe teren propriu meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a treia a play-off-ului, scor 0-2, însă au existat cel puțin două faze discutabile de arbitraj.
Gol anulat FCSB și penalty acordat pentru Universitatea Craiova. Verdictul lui Ion Crăciunescu
Mai întâi, FCSB a avut un gol anulat în minutul 9, marcat de Edjouma. Pe reluări se vede cum mijlocașul de la FCSB e lovit de minge în braț, însă, în același timp, el îl lovește cu brațul pe Ivan.
"Are motive pentru ambele lucruri, dar în special pentru faul în atac, pentru că e o lovitură cu antebrațul la nivelul gâtului.
Nu e de roșu, dar e de galben și este lovitură liberă. Nu ai cum să nu îi dau galben, dar arbitrul nu a vrut să îi dea", a spus Ion Crăciunescu la Fotbal Club.
Altă fază dificil de judecat a avut loc în minutul 44, când Universitatea Craiova a primit penalty, după un duel dintre Andrei Ivan și Iulian Cristea.
"Ivan, în primă fază, evită adversarul, după aia vine același adversar și îi pune piciorul între genunchi și pulpă fără să atingă mingea.
E penalty. El nu cade în față, ci lateral, puțin răsucit, pentru că e din lateral contactul", a explicat Crăciunescu.
FCSB - Universitatea Craiova 0-2
Universitatea Craiova și-a luat revanșa în fața celor de la FCSB, după cele două eșecuri din sezonul regulat. Oltenii s-au impus cu 2-0 în deplasare, în etapa a treia din play-off.
După acest rezultat, "roș-albaștrii" au pierdut teren în lupta cu CFR pentru titlu. Ardelenii au câștigat meciul cu FC Argeș, scor 2-0, și și-au mărit distanța la 8 puncte în fruntea clasamentului.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Universitatea Craiova 2-0:
- FCSB și CFR Cluj se vor întâlni în meci direct peste două runde, în etapa a cincea din play-off.
Etichete: ion craciunescu , fcsb-universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții