Video Gnohere acuză manifestările rasiste ale dinamoviştilor: "E josnic, prefer să-mi înjure familia"
29.07.2018, 23:27SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO FCSB - Dinamo 3-3 | Harlem Gnohere a marcat pentru prima oară împotriva fostei sale echipe, dar la finalul meciului de pe Arena Naţională era dezamăgit. Atât din cauza rezultatului, cât şi din cauza manifestărilor rasiste ale unor suporteri dinamovişti.
Golgheterul roş-albaştrilor i-a acuzat pe fanii alb-roşiilor că au scos sunete cu tentă rasistă, după ce a deschis scorul în startul jocului.
"Nu e pentru prima oară. Şi anul trecut la fel au făcut. I-am spus arbitrului, e trist. Mai ales că am jucat pentru ei. Felul în care mă insultă e josnic. Prefer să îmi înjure familia, dar să nu facă sunete de maimuţă", a declarat francezul.
"Sunt bine pentru că am marcat, dar foarte supărat, pentru că Dinamo a marcat în ultimul minut. Am jucat bine prima repriză, apoi am condus mereu. Sunt foarte supărat că nu am câştigat", a precizat Gnohere.
Vârful echipei lui Nicolae Dică spune că a lăsat definitiv în urmă problemele medicale din cauza cărora a avut de suferit în ultima perioadă.
"Mă simt bine, după operaţie a fost dificil să revin. Dar azi m-am simţit pentru prima oară cu adevărat bine din punct de vedere fizic", a explicat "Bizonul".
VIDEO: Golul marcat de Gnohere
Etichete: rasism , harlem gnohere , gnohere , video fcsb - dinamo , video fcsb-dinamo 3-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții