Video Gloria Buzău – UTA 0-0. Soarta echipei care va evolua în SuperLigă se decide la Arad
articol scris de Digi Sport28.05.2023, 15:55
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gloria Buzău și UTA Arad au remizat, scor 0-0, în prima manșă din cadrul barajului pentru menținere/promovare în SuperLiga României.
- Gloria Buzău s-a clasat pe locul cinci în play-off-ul Ligii 2, în timp ce UTA a încheiat pe locul 13 în SuperLiga
Gloria Buzău – UTA 0-0. Soarta echipei care va evolua în SuperLigă se decide la Arad
Duelul a început cu trupa lui Adrian Mihalcea în atac, iar buzoienii au avut ocaziile mai mari și au trecut în mai multe rânduri pe lângă gol. În minutul 18, Gloria a reușit să trimită mingea în plasă prin Boiciuc, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
În actul secund, meciul a fost mai echilibrat, cu UTA aflată mai mult timp la conducerea jocului, însă echipele nu au reușit să se desprindă pe tabelă.
Duelul retur dintre cele două formații va avea loc duminica viitoare, 4 iunie, de la ora 21:00. În celălalt meci din barajul de menținere/promovare în SuperLigă, Dinamo o va întâlni pe FC Argeș, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1, pe Arena Națională.
VIDEO cu rezumatul meciului Gloria Buzău - UTA Arad 0-0
Gloria Buzău - UTA Arad 0-0
Min. 75: Ocazie UTA! Roger primește o pasă în centru, însă nu reușește să trimită mingea spre poartă dintr-o poziție ideală.
Min. 18: Gloria Buzău marchează, însă golul este anulat pe motiv de ofsaid.
Min. 13: Ocazie Gloria Buzău! Boiciuc șutează din marginea careului, însă mingea trece pe lânga poarta celor de la UTA.
UPDATE: A început meciul. Înaintea partidei, lovitura de start a fost dată de Mitică Ghizdeanu, fosta glorie a gazdelor, iar acesta a fost protagonistul unui moment inedit.
Echipele de start:
UTA: Iacob - Vuckcevic, Hoxhallari, Chindriș, Aly - Anton, Pop, Ubbink, Roger - Postolachi, Keșeru
Rezerve: Kucher, Dobrescu, Batha, Isac, Sthal, Begoescu, Șteau, Barbosa, Otele
Antrenor: Mircea Rednic
Gloria Buzău: Rusu - Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu - Trebotic, Ariel Lopez - Sampaio, Greu, Blejdea - Boiciuc
Rezerve: Stoian, Alexandru, Marku, Fulop, Godwin, Lazăr, Șuteu, Utiu, Ivan
Antrenor: Adi Mihalcea
Trupa antrenată de Adrian Mihalcea își joacă șansa pentru promovarea în primul eșalon, chiar dacă nu traversează cel mai bun moment. Buzoienii au obținut un singur succes în ultimele 5 meciuri, însă speră să facă un meci mare în fața propriilor fani.
De cealaltă parte, UTA Arad se află într-o revenire de formă din momentul sosirii lui Mircea Rednic. În ultimele 5 meciuri, arădenii au două victorii, două remize și un eșec.
- Duelul retur dintre cele două formații va avea loc duminica viitoare, de la ora 21:00
Rednic a dat afară 3 jucători înaintea barajului cu Buzău
Mircea Rednic (61 de ani), antrenorul echipei arădene, a anunțat că a renunțat la trei jucători chiar înaintea barajului: Juan Bautista Cascini (25 de ani, mijlocaș), Romario Benzar (31 de ani, fundaș) și Erico da Silva (33 de ani, fundaș).
“Nu cred că jucătorul (n.r. - Cascini) are ce să-mi reproșeze, i s-a oferit șansă. Nici până să vin eu nu a jucat foarte mult, a jucat la început cu Poenaru, după care nu a mai jucat. Nu m-a deranjat nimic, doar că sunt alți jucători la mijloc, am soluții acolo. Sunt alți jucători care au arătat mai multe decât el și doar să ții un jucător străin de dragul de a-l ține… În plus, e la sfârșit de contract și trebuie să fiu corect cu el, dar și cu ceilalți.
Le dau o șansă să-și caute din timp alte echipe. În aceeași situație sunt Benzar și Erico, asta e viața, nu ai ce să faci. Din moment ce au fost de atâția ani aici și tot te bați la retrogradare…cred că e momentul să mai și schimbăm. Și nu schimb de dragul de a schimba, ci doar pe cei despre care eu cred că nu sunt ceea ce îmi doresc și nu trebuie să se supere nimeni”, a spus Rednic, la conferința de presă.
Etichete: superliga , gloria buzau , uta arad , mentinere/promovare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții