Giuleștenii au ieșit la atac! Mesaj pentru conducerea ”Câinilor”, înainte de Dinamo - Rapid
articol scris de Digi Sport18.12.2024, 14:26
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Dinamo și Rapid se întâlnesc duminică, 22 decembrie, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, în derby-ul etapei cu numărul 21 din SuperLiga României.
Înaintea partidei de pe Arena Națională, Andrei Nicolescu, administratorul special al ”Câinilor”, a transmis că giuleștenii vor primi doar 2.800 de bilete, și nu 8.000, așa cum și-ar fi dorit.
Concret, Rapid a dorit să beneficieze de o întreagă peluză pe Arena Națională, așa cum se întâmplă, de obicei, la derby-urile dintre echipele din București.
Comunicatul dat de Rapid: ”Contractul propus NU este unul în oglindă, iar condițiile stabilite în această înțelegere favorizează unilateral clubul Dinamo”
După mesajul lui Andrei Nicolescu, care a transmis că ”nu am ajuns la un acord cu cei de la Rapid pentru reciprocitate”, giuleștenii au emis un comunicat oficial prin care au explicat întreaga situație și au susținut că respectiva înțelegere nu era ”în oglindă”.
Oficialii de la Rapid au afirmat că nu pot fi siguri de faptul că la următoarea confruntare dintre cele două, cu Rapid gazdă, Arena Națională va fi disponibilă, iar în Giulești nu le pot oferi numărul de bilete solicitat din cauza abonamentelor pe care le au fanii în zona Peluzei Sud.
”Având în vedere acuzațiile lansate de clubul Dinamo București, cu privire la așa-zisa lipsă de reciprocitate, dorim să clarificăm următoarele.
Contractul propus NU este unul în oglindă, iar condițiile stabilite în această înțelegere favorizează unilateral clubul Dinamo.
Concret, doar Rapid este obligat, conform clauzei inserate, să despăgubească adversarul cu suma de 150.000 de euro în cazul în care jocul nu se desfășoară pe Arena Națională.
Mai mult, nu putem garanta de pe acum că Arena Națională va fi disponibilă la data viitorului meci dintre Rapid și Dinamo, întrucât aceasta poate fi închiriată pentru alte evenimente.
De asemenea, cei de la Dinamo ne-au cerut, în cazul în care jocul următor cu Rapid gazdă se va juca pe Giulești, să le oferim toată Peluza Sud, ceea ce este imposibil, având peste 1.000 de abonați în acea zonă. Considerăm că reciprocitatea înseamnă respectarea unor termeni echitabili pentru ambele părți, ceea ce în acest caz nu se aplică”
”Solicităm clubului Dinamo București să se concentreze pe un dialog constructiv și pe susținerea unui fotbal profesionist”
Rapid speră, în cele din urmă, să ajungă la un acord cu Dinamo. Totuși, giuleștenii i-au acuzat pe ”Câini” de ”acuzații nefondate și dezinformare”.
”Clubul FC Rapid a arătat în repetate rânduri deschiderea pentru colaborări corecte și parteneriate bazate pe respect reciproc, însă nu putem accepta condiții vădit defavorabile și inechitabile.
În același timp, ne dorim enorm ca la meciul de pe Arena Națională să fie cel puțin 8.000 de suporteri ai Rapidului, susținând echipa așa cum au făcut-o întotdeauna, indiferent de condiții. Nu putem să nu ne gândim și la faptul că cei de la Dinamo nu au vrut de la început ca rapidiștii să vină într-un număr atât de mare.
Clubul nostru și-a demonstrat întotdeauna deschiderea pentru un fotbal cu suporteri în tribune, atât cei proprii, cât și cei adverși, pentru că fotbalul este pentru suporteri, iar ei realizează spectacolul la astfel de meciuri.
Solicităm clubului Dinamo București să se concentreze pe un dialog constructiv și pe susținerea unui fotbal profesionist, lăsând deoparte acuzațiile nefondate și dezinformarea.
Pentru cei care doresc să vadă contract “în oglindă”, îl putem pune oricând la dispoziție.
Normalitatea ar trebui să fie firească, nu negociată/impusă prin diverse clauze inechitabile”, au transmis giuleștenii pe site-ul oficial.
Etichete: rapid , dinamo , dinamo rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții