Gigi Becali se "umflă în pene" după victoria cu Farul. "I-am şi zis, băi, Mihai, spune-i să mai piardă şi el o minge"
articol scris de Digi Sport15.03.2022, 15:06
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, a întors-o din nou. Etapa trecută, după ce a învins cu 1-0 pe Voluntari la ultima fază, era atât de supărat din cauza jocului slab încât a declarat că nu mai are niciun fel de speranţă la titlu.
Aroganţa lui Becali în legătură cu Octavian Popescu: "I-am şi zis, băi, Mihai, să mai piardă şi el o minge"
A fost suficientă o victorie cu Farul, scor 2-0, echipă care îi surclasase mai ales ca joc, pe cei de la FCSB, în ultima dispută directă, tot pe Arena Naţională, scor 0-2, pentru ca Becali să se gândească din nou la zeci de milioane de euro pe care să-i ia pe Octavian Popescu (19 ani).
Plus că iar este convins că echipa lui va lua titlul dacă va juca la fel în cele nouă meciuri rămase din play-off.
Are atât de mare încredere în valoarea lui Popescu încât a încercat şi o aroganţă: "I-am şi zis, băi, Mihai (n.r. Mihai Stoica), să mai piardă şi el o minge. Că vreau să văd cum o pierde. N-ai văzut, nu pierde nicio minge! Vin trei, patru pe el şi tot nu pierde mingea", a declarat Becali, la ProX, despre Octavian Popescu, jucător căruia a anunţat şi când îi va mări salariul.
Întrebat dacă îl va vinde pe Tavi Popescu în cazul unei oferte de 20 de milioane de euro, Becali a negat: "Nu are cum să plece în vară. Poate să aibă o cotă de 20 de milioane de euro, iar eu tot nu-l dau", a declarat Becali.
Gigi Becali îl compară pe Octavian Popescu cu mari fotbalişti ai României, inclusiv cu Gică Hagi
"Nu am niciun dubiu că luăm titlul dacă jucăm ca aseară (n.r. luni seară). Nu putem fi învinşi, n-avem cu să pierdem dacă jucăm la fel ca aseară.
Eu nu mai vorbesc despre oferte decât când e perioada de transferuri. Doar atunci discutăm! Dar eu vă spun, vorbeam cu MM acum 7-8 ani. Îi spuneam că o să apară unu', o să îmi dea Dumnezeu un fotbalist de talia lui Hagi și o să iau 100 milioane pe el. Eu așa cred.
MM mi-a adus aminte acum, 'băi, Gigi, ăsta e!'.
Nu știu, cu Gică nu poți să-l compari, Gică a fost prea mare, înțelegi? Dar pe ceilalți, eu zic că i-a depășit. E posibil să-l depășească și pe Gică. Pe ceilalți i-a depășit deja, nu mai vreau să dau nume. Dar e un jucător care-l poate depăși și pe Gică", a completat Becali.
Video golul marcat de Octavian Popescu la meciul FCSB-Farul 2-0
Rezumat video FCSB-Farul 2-0
Etichete: gigi becali , octavian popescu , preț octavian popescu , video fcsb farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții