Exclusiv Gigi Becali s-a enervat și a pus mâna pe telefon, după ce Louis Munteanu a ajuns la CFR: ”Ești mincinos și trădător”
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 18:39
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali (66 de ani) s-a dezlănțuit la adresa agentului Pietro Chiodi, după ce a ratat transferul lui Louis Munteanu.
Gigi Becali a tot primit promisiuni de la agent că Louis Munteanu va ajunge la FCSB, dar, de fapt, l-a direcționat către CFR Cluj pentru că, susține Becali, a primit un comision mai mare.
Gigi Becali l-a numit ”mincinos și trădător” pe Pietro Chiodi
După ce fotbalistul a ajuns la CFR Cluj, Gigi Becali l-a sunat pe Pietro Chiodi și l-a numit ”mincinos și trădător”.
”E concurență, ei au dat mai mulți bani, l-au luat și asta e. Ce înfrângere? Eu mă bat în bani? Nu sunt idiot să mă bat în bani, să-mi bat singur cuie în talpă. Nu m-a mirat suma, că e valoros jucătorul. Eu când am spus că nu va merge la CFR, am mizat pe vorbele unui om, Pietro Chiodi.
L-am sunat, i-am spus că e mincinos și trădător, are dreptate Victor (n.r. Becali). Mi-a zis că mă sună, că ultimul cuvânt, apoi am văzut că-s înțeleși. El știi ce cred că făcea? Făcea licitație la comision. Eu i-am dat 200.000 cum ar veni. Îi dădeam 200.000 când îl scotea la un milion și jumătate.
La două milioane, am zis la revedere și nu i-a mai convenit. Mergea la două capete și s-a dus unde i-a dat mai mulți bani. E o nebunie cu impresarii. Giovanni nu face așa ceva. Jucătorii au ajuns un fel de sclavi ai impresarilor, singurul care nu face așa e Giovanni.
Gigi Becali: ”Muncea pentru mine și s-a dus la ăla”
Nu mai dau în viața mea la impresari, reiau tactica mea. Ce facem? Dăm bani la impresari sau la fotbaliști? E nebunia lumii, s-a ajuns prea… Nu știu de ce FIFA și UEFA nu pun capăt.
N-am vorbit cu Louis, că el (n.r. Pietro Chiodi) spunea că muncește pentru mine, că el rezolvă, că el muncește pentru mine. Muncesc pentru tine și muncesc pentru tine și muncesc pentru tine. El muncea pentru mine și s-a dus la ăla să-i dea 300-400.000, că sigur i-a dat. Cum să faci cu un așa om afaceri?
E finul lui Victor, dar Victor nu vorbește cu el. I-am dat telefon să-i zic că e mincinos și trădător. Mi-a zis să stau liniștit și ăla era la CFR”, a declarat Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: gigi becali , pietro chiodi , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții