Gigi Becali s-a convins: două transferuri făcute în vară la FCSB, ratate
articol scris de Digi Sport30.09.2024, 14:26
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (66 de ani) crede că a întărit considerabil echipa în vară, însă a recunoscut că a greșit două transferuri.
Gigi Becali i-a enumerat pe jucătorii despre care crede că au adus un plus FCSB-ului, Marius Ștefănescu, Daniel Bîrligea, Mihai Popescu și Florin Tănase. Ulterior, i-a amintit pe Daniel Popa și pe William Baeten, de care, însă, nu e mulțumit.
Gigi Becali, verdict despre transferurile FCSB-ului
”Eu am luat calitate, am luat Ștefănescu, calitate, am luat Bîrligea, calitate, am luat Tănase, calitate.
Pe Baeten și pe Popa nu-i pun. Baeten a intrat prea relaxat și nu mi-a plăcut”, a spus Gigi Becali.
Alături de William Baeten și Daniel Popa, Gigi Becali l-ar trece la ”rateuri” și pe David Kiki, pe care l-a trecut rapid pe ”linie moartă”. Beninezul s-a și accidentat și a fost scos de pe lista LPF.
În această vară, FCSB a plătit peste 4 milioane de euro pentru transferuri. Cel mai scump a fost Daniel Bîrligea, adus cu două milioane de euro de la CFR Cluj, dar bani s-au plătit și pentru Marius Ștefănescu, 1,3 milioane de euro, Daniel Popa, 300.000 de euro, William Baeten, 300.000 de euro, și Mihai Popescu, 250.000 de euro. Florin Tănase și David Kiki au semnat din postura de jucători liberi de contract.
Clasamentul din SuperLigă. FCSB a urcat pe locul 9
Etichete: gigi becali , daniel popa , william baeten
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții