Gigi Becali, reacție fermă în "cazul Djokovic". "Nu este el liderul lumii libere"
articol scris de Mihai Alecu11.01.2022, 16:32
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gigi Becali (63 de ani) a vorbit despre situația delicată prin care trece Novak Djokovic, care a fost reținut de autoritățile din Austrlia pentru mai multe zile.
Liderul mondial riscă în continuare să fie expulzat de la Melbourne, chiar dacă a câștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale.
Patronul FCSB, Gigi Becali, critici pentru Novak Djokovic
Gigi Becali nu a stat mult pe gânduri și a comentat situația lui Novak Djokovic, care încă nu știe dacă va putea participa la Australian Open.
"Nu știu eu chestiunea asta. Ortodocșii în general nu se vaccinează, așa spun sfinții părinți. Când e vorba de credință și când spun sfinții părinți ceva, eu așa fac. Nu vreau acum să spun ce au spus că nu vreau să se sperie lumea.
E țara lor, fac ce vor. Este legea lor, așa e regula lor și tu trebuie să te ții de ea. Dacă omul nu te primește acasă la el, ce cauți la el? Ești nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă! N-ai ce căuta la mine, bă! Ce să cauți dacă nu te primesc? Așa văd eu…
Bravo lui că nu s-a vaccinat! Dacă nu te primește la el acasă, tu te duci la el acasă? Cine crezi că ești? Ce vrei să arăți că ești? Nu este el liderul lumii libere. Dacă este lider trebuie să fie fiecare la el acasă. Și eu pot să fiu liderul liber, dar nu la tine în casă! Asta nu pot să fac.
Tu, dacă ești sârb, ce cauți unde nu te primesc ei? Te arestează, te bagă acolo la ei la hotel. Foarte bine i-a făcut. Fiecare e liber să facă ce vrea la el acasă", a spus Gigi Becali la Pro X.
- Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) nu știe deocamdată dacă va putea participa la Australian Open (17-30 ianuarie).
Novak Djokovic: "Am zburat în Australia pentru a juca"
Novak Djokovic a oferit o primă reacţie după ce după ce instanţa din Melbourne a întors decizia de anulare a vizei lui de intrare în Australia. Sportivul sârb s-a antrenat și speră să participe la Australian Open.
"Sunt mulţumit şi recunoscător că judecătorul a întors anularea vizei. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, vreau să rămân şi să încerc să concurez la Australian Open. Rămân concentrat pe asta.
Am zburat aici pentru a juca la unul dintre cele mai importante evenimente pe care le avem în faţa fanilor minunaţi. Deocamdată nu pot spune mai multe, dar vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați susținut în aceste momente și m-ați încurajat să rămân puternic", a precizat tenismenul sârb, într-o postare pe Twitter.
- Novak Djokovic este campionul en titre de la Australian Open și deține un număr record de titluri la Melbourne – nouă.
- La Australian Open 2022, Novak Djokovic ar putea să câștige trofeul de Mare Șlem cu numărul 21 din carieră, un record absolut.
- Australian Open 2022 este programat în perioada 17-30 ianuarie. Organizatorii au anunțat că toţi jucătorii care vor să participe trebuie să fie vaccinaţi cu ambele doze împotriva COVID-19.
Etichete: scandal , gigi becali , reactie , nivak djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții