Gigi Becali preia rolul lui Mihai Stoica! Anunțul făcut de finanțatorul FCSB
08.08.2019, 15:40SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Stoica a plecat de la FCSB. Fostul director sportiv al vicecampioanei a invocat motive familiale, dar patronul echipei crede că altele sunt cauzele pentru care acesta a dorit să ia o pauză. Gigi Becali a anunțat că el va prelua rolul pe care-l avea MM la echipă.
Becali a anunțat că va merge la echipă și vrea să facă din FCSB ”Ajax de România”.
”Acum ce să fac? Mă duc eu să fac munca lui. Mă duc eu la echipă și mă duc să le spun ce trebuie să le spun.
Asta e echipa care va fi, FCSB va fi Ajax la anul, va fi Ajax-ul Europei”, a spus Gigi Becali la Pro X.
Mihai Stoica a plecat de la FCSB
Mihai Stoica a dezvăluit motivele pentru care a decis să renunțe. MM susține că acestea sunt personale și simte că are nevoie de o pauză.
”Am probleme personale. Sunt foarte apăsat. Nu pot să fiu relaxat. Am probleme familiale foarte grave. Am probleme cu un membru al familiei, la care țin foarte mult, care e pe moarte. Am nevoie de o pauză, nu sunt bine deloc.
Asta este, din păcate, în viață mai sunt și astfel de perioade. Până la urmă, fotbalul nu este cel mai important lucru din viața unui om. Eu, am așa o perioadă în care trebuie să mă gândesc bine ce am de făcut”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport, acum câteva zile.
”El ar vrea să se implice mai mult și nu poate, cred că asta e de fapt”, susține Gigi Becali.
Etichete: mihai stoica , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții