Gigi Becali, ordin înainte de Universitatea Craiova - FCSB: ”Așa vreau să jucăm”
articol scris de Digi Sport28.01.2024, 10:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) așteaptă cu optimism, dar și cu nerăbdare meciul de diseară, de la Craiova, dintre Universitatea și FCSB.
- Universitatea Craiova - FCSB, din etapa 23 a SuperLigii, se va juca de la ora 20:00 și va fi în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS, dar și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Gigi Becali pune presiune pe fotbaliștii de la FCSB. ”Dacă vrei la Liga Campionilor trebuie să nu depășească nici Craiova mijlocul terenului”
FCSB a început foarte bine anul 2024, cu o victorie concludentă obținută în fața celor de la UTA Arad, scor 4-0, dar Becali spune că primul test adevărat al echipei sale va fi în Bănie.
Finanțatorul a specificat că se așteaptă ca elevii lui Elias Charalambous și ai lui Mihai Pintilii să domine duelul cu oltenii lui Ivaylo Petev.
”Vreau să văd cu Craiova, cu Craiova e relevant. Dacă joci cu Craiova și nu depășește (n.r. - mijlocul terenului), cum nu depășesc nici celelalte echipe, atunci e bine.
Dacă vrei la Liga Campionilor trebuie să nu depășească nici Craiova.
Trebuie să o ții numai acolo, atunci înseamnă că ai valoare. Până atunci, mai vedem”, a spus Becali, conform Fanatik.
”Vreau să văd valoarea echipei”
Milionarul din Pipera spune că avantajul de acum al echipei este unul liniștitor, dar avertizează că roș-albaștrii nu ”trebuie să se culce pe o ureche”.
”Dacă vrea Dumnezeu se întâmplă orice, dar de titlu nu îmi mai fac probleme.
Acum nu ne culcăm pe o ureche. Sunt șapte puncte la înjumătățire de Craiova, nu mai ai cum.
Dar vreau să văd valoarea echipei, vreau cu Craiova să jucăm așa”, a mai spus Becali.
Etichete: gigi becali , becali fcsb , universitatea craiova - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții