Exclusiv Gigi Becali nu mai dă mulţi bani pe jucători: "E un semnal de alarmă, de ce să risc?" Suma cu care este pe minus
09.06.2020, 12:26SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali surprinde - cel care a reușit cele mai spectaculoase transferuri din campionatul României a anunțat că devine mult mai precaut. Finanțatorul FCSB se teme să nu apară o nouă criză economică după pandemia de coronavirus.
"Când a venit în 2008 criza ce-am făcut? Reduceri imediat, concedieri. acum nu știu, să vedem ce-o să fie...eu nu mai dau mulți bani pe jucători. Pentru că nu știu ce se va întâmpla. Și atunci de ce să nu mă protejez? Salariile au scăzut, am scăpat de vreo 4-5 jucători, stau și eu într-o protecție.
Mă bucuram că avem de luat din drepturile tv 1, 4 milioane, 1 milion de la sponsori, mai am de luat bani de la turci, de la Gaziantep, dar așa sunt turcii și arabii, nu plătesc," a declarat Gigi Becali la emisiunea Fotbal Club.
Gigi Becali: "Gata cheltuiala, mă gândesc de mai multe ori"
Finanțatorul de la FCSB nu se teme nici de concurența cu Mihai Rotaru - patronul Universității Craiova ar putea fi cel care investește în jucători tineri, iar Cicâldău ar putea fi urmat de alți jucători de la Viitorul.
"Să se ducă la Craiova, ce mi-e frică mie că-i ia Craiova acuma? Noi avem la academie mulți jucători tineri și talentați. Ce, Rotaru e prost? Crezi că dacă mă protejez eu nu se protejează și el?
Păi dă el bani pe jucători acum? Dacă nu dau eu, nu dă nimeni. Are bani, am și eu, dar nu știi ce se va întâmpla.
Am riscat și eu, dar când luam 10 milioane pe un jucător. Acum e un semnal de alarmă, după 10 ani acum am 6 milioane împrumutați, acum gata cheltuială, stop puțin, mă gândesc de 2-3 ori," a recunoscut Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , mihai rotaru craiova , gigi becali fcsb , buget fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții