Gigi Becali nu glumește! Trei jucători de pe ”lista neagră” au plecat deja de la FCSB! Cine urmează
26.12.2019, 23:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali nu a glumit când a anunțat că va face curățenie la FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor a făcut o ”listă neagră” cu jucătorii care vor pleca de la echipa sa. Trei dintre aceștia au făcut-o deja. Este vorba despre Lukasz Gikiewicz, Bozhidar Chorbadzhiyski și Juvhel Tsoumou.
În vârstă de 32 de ani, Lukasz Gikiewicz a evoluat în patru partide pentru FCSB, fără a marca vreun gol. Acesta le-a oferit însă colegilor săi două assist-uri. Fundașul bulgar de 24 de ani, Bozhidar Chorbadzhiyski, nu a reușit nici el să se impună în echipa pregătită acum de Bogdan Vintilă și a evoluat în doar 5 jocuri pentru roș-albaștri, reușind să le dea o pasă de gol colegilor.
Atacantul de 28 de ani, Juvhel Tsoumou, a venit la FCSB, în probe, după ce și-a reziliat contractul cu Hermannstadt și a fost oprit în lot, dar nu a reușit să se impună, chiar dacă a marcat la meciul de debut, în Craiova - FCSB, scor 0-1. Cei trei și-au reziliat deja contractul cu echipa lui Gigi Becali.
Gigi Becali a dorit inițial să renunțe la 14 jucători
Becali a făcut o listă cu 14 jucători de care ar urma să se despartă FCSB în pauza de iarnă sau la vară, la finalul campionatului. În total, lotul pe care Bogdan Vintilă l-a avut la dispoziție în acest sezon numără 30 de fotbaliști.
Din acea listă, Becali le-a promis deja lui Lucian Filip și Harlem Gnohere că-i va păstra la echipă, dacă aceștia vor să rămână. În ceea ce-l privește pe Mihai Pintilii, Becali a anunțat deja că se va retrage și sunt slabe șanse să mai joace până în vară.
Pe lângă Filip și Gnohere, Momcilovic ar putea fi și el salvat, dacă se va prezenta bine în cantonamentul din Marbella și va evolua ca fundaș central. De pe ”lista neagră”, Adi Popa și Cristian Manea sunt jucători împrumutați, iar Becali pare că nu vrea să-i păstreze definitiv la echipă.
Ioan Hora vrea să plece de la FCSB
Ioan Hora a jucat destul de rar în ultima perioadă, iar impresarul acestuia, Bogdan Apostu, a anunțat că vârful de 31 de ani ar putea părăsi echipa antrenată de Bogdan Vintilă chiar din această perioadă de mercato.
”Un jucător pe care l-aș putea transfera ar fi Ioan Hora, depinde de decizia celor de la FCSB vizavi de el. Mai sunt și alții, dar n-aș vrea să divulg, că nu e stilul meu”, a anunțat Bogdan Apostu pentru gazeta.
”Lista neagră”, inițială, a lui Gigi Becali
- Claudiu Belu
- Alexandru Stan
- Bozhidar Chorbadzhiyski
- Marko Momcilovic
- Diogo Salomao
- Thierry Moutinho
- Lukasz Gikiewicz
- Juvhel Tsoumou
- Harlem Gnohere
- Ioan Hora
- Adi Popa
- Mihai Pintilii
- Lucian Filip
- Cristian Manea
Date fiind cele relatate mai sus, în articol, Gigi Becali mai rămâne să se despartă doar de Moutinho, Salomao, Stan și Belu, din lista inițială.
Claudiu Belu nu vrea să plece de la FCSB în iarnă
Gigi Becali are bătăi de cap cu un jucător pe care l-a tras pe linie moartă. Este vorba despre fundașul dreapta adus de la Astra, Claudiu Belu. Finanțatorul FCSB a decis încă de acum câteva luni că nu mai are nevoie de el, dar acesta nu vrea să plece de la echipă în această iarnă.
”Sunt mulți care au contract până în vară și nu vor să plece acum. Uite, spre exemplu, Belu nu vrea să plece acum, o să plece în vară”, a spus Becali la Digi Sport.
37,8 milioane de euro este valoarea lotului de la FCSB, conform transfermarkt.com. Sunt incluși aici și cei trei jucători care și-au reziliat contractele.
Etichete: gigi becali , lukasz gikiewicz , lista neagra fcsb , juhvel tsoumou , bozhidar chorbadzhiyski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții