Gigi Becali nu crede în varianta insolvenței la CFR Cluj! Singurul caz în care scenariul chiar ar deveni realitate
articol scris de Digi Sport19.11.2021, 16:29
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Săptămâna aceasta au apărut informații conform cărora CFR Cluj ar putea intra în insolvență.
Campioana României trece printr-o perioadă financiară dificilă și ar fi vrut să mai scape de datorii prin această modalitate, însă președintele grupării din Gruia, Cristi Balaj, a spus că varianta este exclusă.
Gigi Becali nu crede în varianta insolvenței la CFR Cluj! Singurul caz în care scenariul chiar ar deveni realitate
Despre acest subiect a vorbit și Gigi Becali, în cadrul unei intervenții la Digi Sport Special. Patronul roș-albaștrilor nu a fost convins nici el de această ipoteză, cel puțin la momentul actual.
Totuși, el crede că Nelu Varga, omologul său de la echipa ardeleană, va face acest lucru în cazul în care CFR Cluj nu va câștiga campionatul.
"Nu m-am bucurat, că nu cred că e adevărat. Nu intră în insolvență, doar dacă nu ia campionatul. Până atunci încearcă și el, ca orice om. O ține până mai încearcă o dată în Liga Campionilor. Dacă nu ia campionatul, o bagă sigur în insolvență", a declarat patronul lui FCSB.
Cristi Balaj a infirmat varianta conform căreia CFR Cluj ar intra în insolvență
Fostul șef al ANAD-ului a negat zvonurile potrivit cărora CFR Cluj, echipă care a disputat recent un amical cu Unirea Dej, 1-0, ar intra în insolvență.
”Exclus subiectul insolvență, nu s-a pus problema, nu s-a discutat, pentru că suntem preocupați de a dezvolta clubul, cu perspective reale de dezoltare. Vrem și optimizarea raportului performanță- cheltuieli.
Am cunoscut situația actuală a clubului, am analizat foarte bine și dacă am acceptat este doar pentru că-mi plac provocările.
Sunt perspective în a dezvolta juniorii, Academia, dar suntem atenți și la creșterea performanțelor clubului. Vrem cel puțin să menținem ce s-a construit în ultimii ani”, a spus Balaj.
Etichete: cfr cluj , gigi becali , insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții