Gigi Becali își freacă mâinile de bucurie! FCSB poate da lovitura pe piața transferurilor: ”Sunt fericit, e un club important!”
15.11.2019, 13:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali a anunțat că principala țintă pentru perioada de transferuri din iarnă este Adrian Petre și va începe discuțiile în perioada de mercato. Finanțatorul FCSB are motive de bucurie. Atacantul naționalei de tineret s-a arătat dispus să revină în România.
Adrian Petre susține că este dispus să negocieze, dar totul se va întâmpla din iarnă. Atacantul ar reveni în România, dar doar în anumite condiții.
”Sunt fericit, e un club important. Sunt bucuros că aceste echipe mă urmăresc și mă vor. Până în iarnă nu putem face nimic. Vom vedea din iarnă.
Cu FCSB și celelalte echipe vom vedea în iarnă. Sunt diferite situații în care mă voi întoarce, dar totul o să se clarifice în iarnă. Nu spun niciodată nu unei echipe”, susține Adrian Petre.
Adrian Petre, ținta iernii pentru FCSB
Becali a mai fost interesat de atacant, dar a anunțat că în primă fază jucătorul nu a dorit să revină în România, dar va încerca să-l convingă să accepte oferta sa. Patronul FCSB este dispus să ofere ”un milion și ceva” pe atacantul naționalei de tineret.
”Pe Adrian Petre au cerut ăia 3 milioane de euro, da nu vrea el să vină. Oricum, eu mai mult de un milion, un milion și ceva nu dau. Acum să vedem în iarnă. O să încercăm să-l aducem, dar trebuie să-l convingem pe el, să-l convingem pe băiat să vină”, a spus Becali la Digi Sport.
Adrian Petre joacă în Danemarca din 2017.
21 de ani are Adrian Petre.
1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Petre, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , adrian petre , transfer fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții