Becali, în inspecție pe Arena Națională. Anunțul făcut despre marele derby cu CFR
05.12.2018, 17:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gazonul de pe Arena Națională s-a prezentat execrabil la ultimele partide disputate pe cel mai important stadion din țară, motiv pentru care Gigi Becali a decis ca FCSB să mute echipa la Pitești sau Voluntari pentru meciurile de acasă. Acum, omul de afaceri spune că problema de pe Arena Națională s-a rezolvat, iar FCSB este gata să revină la București.
Gigi Becali s-a arătat impresionat de starea gazonului arenei de la București. În aceste condiții, cel mai probabil, derby-ul FCSB - CFR se va disputa pe Arena Națională.
"Cred că pe National Arena se joacă derby-ul cu CFR. E cel mai bun gazon acum. Să vedem dacă sunt de acord. Nu pot să mai zic, nu știu ce-o să se întâmple. Fina are atâtea pe cap, nu mai vreau să-i fac și eu probleme. Dacă nu era ea, ce făceam eu... Vai, ce făceam! N-am ce să fac, asta e situația. Gabi Firea e fina mea, n-am ce să fac!", a declarat Gigi Becali pentru ProX.
Gig Becali a decis: FCSB - CFR Cluj, pe Arena Națională
Gigi Becali nu vrea să mai audă de stadionul de la Voluntari, care-i trezește amintiri neplăcute. Gazonul de pe Arena Națională se prezintă impecabil și astfel, dorința lui Gigi Becali în legătură cu derby-ul din 22 decembrie ar putea fi împlinită, dacă și oficialii ardeleni își vor da acceptul.
"La Voluntari numai ghinioane am avut. Ne-a bătut Chiajna, ne-a egalat Botoșani de la 2-0! N-ați văzut, numai ghinioane! Ăla nu-i stadion, nici nu pare a stadion. Parcă n-ai siguranță pe el, dă aripi adversarilor. Nu știu care-i situația acolo! O să vedeți ce gazon are National Arena. Eu l-am văzut acum o săptămână și era perfect! În mod normal, pe 22 decembrie o să fie perfect, perfect, ideal. Nu mai zic nimic de gazon. Nu vreau s-o supăr pe fina mea", a declarat patronul FCSB la ProX.
Etichete: gigi becali , gabriela firea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții