Gigi Becali dă lovitura dacă Dragoș Nedelcu convinge la Fortuna Dusseldorf! Ce sumă poate încasa FCSB
articol scris de Digi Sport10.07.2021, 19:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a decis să renunțe la Dragoș Nedelcu, mijlocaș care a fost împrumutat un sezon în liga a doua din Germania, la Fortuna Dusseldorf.
În contractul de împrumut dintre FCSB și Fortuna Dusseldorf, clubul german are și o clauză de transfer definitiv, care poate fi activată în vara anului viitor, dacă jucătorul convinge.
Câți bani încasează FCSB dacă Fortuna Dusseldorf îl cumpără pe Dragoș Nedelcu
Dacă va achita clauza de transfer definitiv, Fortuna Dusseldorf trebuie să achite către FCSB 2 milioane de euro.
Deși suma este consistentă pentru un fotbalist care nu a reușit să se impună la FCSB, situație cauzată și de accidentări, Gigi Becali va ieși în pierdere din ”afacerea” Dragoș Nedelcu.
FCSB l-a achiziționat pe mijlocaș în vara anului 2017, de la Viitorul Constanța, în schimbul a 2.100.000 de euro, astfel că, luând în considerare și salariul pe care Dragoș Nedelcu l-a încasat în cei patru ani de contract, Gigi Becali nu-și va recupera investiția.
Fortuna Dusseldorf nu-l lasă pe Dragoș Nedelcu la Jocurile Olimpice
Odată cu transferul la Fortuna Dusseldorf, Dragoș Nedelcu ratează șansa de a juca la Jocurile Olimpice, unde FCSB l-ar fi lăsat.
”Am considerat că este o oportunitate pentru mine să mă dezvolt ca fotbalist şi ca om. Nu pot să zic că am aşteptat cu nerăbdare această ofertă, am vrut să fie bună pentru mine. Şi cluburile au ajuns la o înţelegere. Nu mă aşteptam să fie atât de rapide negocierile.
Îmi doream enorm să particip la Jocurile Olimpice, dar asta a fost situaţia. Mi-au zis din start că asta este dorinţa lor şi nu am avut ce să fac. Nu mă adaptez într-o zi. E prima oară când părăsesc ţara. Domnul Becali nu mi-a transmis nimic. Nu am vorbit cu nimeni. Merg la un club de tradiţie din Germania şi e normal să fie presiune”, a declarat Dragoș Nedelcu, la plecarea spre Germania.
Fortuna Dusseldorf, noua echipă a lui Dragoș Nedelcu, a încheiat pe locul cinci ultimul sezon al ligii secunde din Germania, la opt puncte în spatele lui Greuther Furth, ocupanta poziției secunde, ultima care asigură promovarea în Bundesliga.
Etichete: gigi becali , fortuna dusseldorf , dragos nedelcu , transfer dragos nedelcu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții