Exclusiv Gigi Becali, contrazis în privința lui David Miculescu: ”Eu nu îl văd atacant central!”
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 18:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani), patronul de la FCSB, a oficializat ultimele două transferuri ale roș-albaștrilor, cel al lui Bogdan Rusu (32 de ani) și cel al lui David Miculescu (21 de ani).
Gabi Manu, invitatul special din emisiunea Liga Digi Sport, este de părere că FCSB a făcut două achiziții foarte bune cu transferurile lui Bogdan Rusu și David Miculescu.
Gigi Becali, contrazis în privința lui David Miculescu: ”Eu nu îl văd atacant central!”
Chiar dacă Gigi Becali a transmis că Miculescu și Rusu vor împărți poziția de atacant central, Gabi Manu consideră că jucătorul transferat de la UTA Arad nu poate juca vârf, poziția ideală pentru Miculescu fiind la mijlocul terenului.
În ceea ce îl privește pe Rusu, Manu crede că fotbalistul adus de la CS Mioveni este un atacant veritabil și are capacitatea de a marca meci de meci pentru FCSB.
”Eu nu îl văd atacant central pe Miculescu, deși fizicul îl recomandă. Eu îl văd să vină din spate, din linia a doua, are tehnică destul de bună. Miculescu poate veni foarte ușor din lina a doua pe faza ofensivă.
Rusu are calitate de atacant central. Îi place să joace în lateral în sistemul 4-3-3. E locul unde îi place cel mai mult să joace, să intre în interior, să atace poarta. Depinde și de situație, de echipa cu care joacă FCSB-ul. Dică e singurul care își poate da cu părerea.
Rusu e un jucător care simte foarte bine poarta, un atacant care stă foarte bine în gura porții. Nu are cifre extraordinare, dar e un atacant oportunist. În momentul de față cred că FCSB are nevoie de un vârf care știe să înscrie.
Achiziția lui Miculescu e de viitor, poate să crească, însă cea a lui Bogdan Rusu cred că este o problemă de moment. FCSB are nevoie urgentă de un atacant care să marcheze meci de meci. După ultimele meciuri, Rusu le poate satisface dorințele lui Dică și lui Gigi Becali”, a declarat Gabi Manu la emisiunea Liga Digi Sport.
Gigi Becali, euforic după transferul lui David Miculescu: "Poate să ajungă ca Lewandowski"
Patronul FCSB spune că are încredere că atacantul luat de la UTA Arad va reprezenta o investiție bună pentru viitor și l-a comparat pe acesta cu Robert Lewandowski, fotbalistul transferat în această vară de FC Barcelona.
"Trebuie să ai puțină inteligență. Nu mai poate să ceară procente dacă plătesc clauza. Trebuie să ai inteligență matematică. Dacă ne calificăm, luăm 800 de mii, plus vreo 7 milioane dacă ne calificăm mai departe. Eu am făcut-o cu cap, mai ales că a fost și chestiunea cu Cordea.
Nu mai aveam cu cine să jucăm dacă nu îl luam pe David. Când sunt copii din ăștia, să dai 1-2 milioane pe el, pot să ajungă la 50 de milioane. La fizicul pe care îl are poate să ajungă ca Lewandowski.
Nu poate să ajungă la 20 de milioane sau la 10 milioane? De ce să nu dau 1.7 milioane pe el? Mai ales că nu dau de la mine. Iau 3 milioane pe Tănase și dau 1.7 milioane pe el", a spus Gigi Becali.
Etichete: transfer , gigi becali , gabi manu , david miculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții