Gigi Becali, cerere la FRF și CCA: ”Să nu-l mai delege la noi”. Arbitrul care l-a ”scos din minți”
articol scris de Digi Sport30.12.2020, 08:14
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a înregistrat o singură înfrângere, 0-2 cu CFR Cluj, în ultimele 10 etape disputate, partidă la finalul căreia ”roș-albaștrii” au acuzat arbitrajul lui Istvan Kovacs.
Chiar dacă au trecut aproape trei săptămâni de la meciul ”cu cântec” din Gruia, Gigi Becali pare că încă nu a depășit momentul, solicitând chiar ca Istvan Kovacs să nu o mai arbitreze niciodată pe FCSB.
Gigi Becali nu-l mai vrea pe Istvan Kovacs la meciurile FCSB-ului
”Îi rog pe cei de la CCA (n.r. Comisia Centrală a Arbitrilor) și de la Federație, îi vor frumos, dacă vor să facă, să nu-l mai delege niciodată pe Kovacs la noi. Atât timp cât suntem cu CFR-ul în luptă, să nu-l mai dea pe Kovacs.
Când nu o să mai fim cu CFR în luptă, poate să-l dea, când suntem cu ei, să nu-l dea”, a declarat Gigi Becali, pentru ProTV.
Patronul clubului FCSB acuză chiar că cei de la CFR Cluj au avut o înțelegere cu centralul Istvan Kovacs, care le-a permis să joace mai dur: ”S-a văzut! Eu chiar i-aș îndruma să nu-l mai dea nici la CFR deloc. Eu cred că s-a discutat înainte cu el, i-au spus 'Bă, lasă-ne să jucăm tare'. S-a văzut că i-a lăsat. Că altfel, nu aveau ce face, îi mâncam”.
Meciul în urma căruia Gigi Becali a acuzat arbitrajul lui Istvan Kovacs, CFR Cluj - FCSB 2-0, a fost plin de durități, centralul acordând nu mai puțin de 12 cartonașe galbene, dintre care nouă pentru ardeleni. De asemenea, cei de la FCSB au solicitat, în timpul și după meci, un penalty, după un presupus henț comis de Mario Camora în minutul doi, dar și un cartonaș roșu pentru Ciprian Deac, în urma unui fault comis asupra lui Darius Olaru.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - FCSB 2-0:
Etichete: istvan kovacs , gigi becali , arbitraj cfr cluj - fcsb , cfr cluj - fcsb 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții