Gigi Becali, avertizat înaintea noului sezon: ”La FCSB nu se întâmplă niciodată treaba asta”
articol scris de Digi Sport01.07.2022, 14:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani), patronul FCSB-ului, a anunțat deja că obiectivul echipei sale pentru sezonul următor este câștigarea campionatului, după ce acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimii șapte ani.
Deși își dorește să pună din nou mâna pe titlul Ligii 1, Gigi Becali este avertizat de un fost jucător al echipei sale, care nu o vede pe FCSB să oprească hegemonia celor de la CFR Cluj.
Florin Lovin îl avertizează pe Gigi Becali înaintea noului sezon de Liga 1
Florin Lovin (40 de ani), fost jucător la FCSB, este de părere că gruparea ”roș-albastră” nu va mai cuceri titlul atâta timp cât nu se vor face lucrurile în mod profesionist.
”FCSB nu va reuși niciodată (n.r. să mai câștige titlul). Dacă luați filmările din arhivă și vedeți în ultimii șase ani ce se declară la început, ce se declară la mijlocul sezonului, ce se declară de Paște, că în fiecare an e chestia aia cu ‘până de Paște, pe primul loc’, mereu e la fel.
Trebuie să te uiți în oglindă și să-ți faci o analiză să vezi unde greșești, iar la FCSB nu se întâmplă niciodată treaba asta. Ei cred că fac lucrurile bine și tocmai de asta nu au succes”, a declarat Florin Lovin, la Pro Arena.
Gigi Becali știe care e marele atu al FCSB-ului în lupta pentru titlu din sezonul viitor
”Noi am câștigat campionatul, e al nostru. Dacă l-am luat pe ăsta, cu siguranță că avem șanse mai mari să-l luăm pe următorul. Acum nu mai merge, tată, că e VAR-ul!
Nu mai poate să vină nimeni să spună că e prieten cu nu știu cine. Noi n-am avut niciun penalty”, a declarat Gigi Becali, pentru sursa citată.
Gigi Becali consideră că FCSB a fost nedreptățită în finalul ultimului sezon din cauza golului de 2-2 din meciul cu FC Voluntari, marcat de Cristi Costin dintr-o poziție suspectă de ofsaid, așa cum s-a întâmplat și în cazul reușitei lui Nana Boateng din startul jocului cu Universitatea Craiova, la finalul căruia CFR Cluj a primit trofeul campionatul.
Etichete: titlu liga 1 , gigi becali , florin lovin , titlu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții