Gigi Becali ar fi luat deja decizia legată de antrenor! Vărul patronului de la FCSB e convins că știe numele alesului
articol scris de Digi Sport21.12.2022, 23:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Pintilii (38 de ani) a devenit antrenorul de facto al lui FCSB, după ce Leonard Strizu (55 de ani) a semnat contractul prin care a ajuns tehnicianul din acte al roș-albaștrilor.
A trecut aproape o lună de când vicecampioana României funcționează astfel, iar Gigi Becali pare hotărât să nu mai facă o schimbare în această iarnă, deși anunțase că va încerca să aducă un nou antrenor în ianuarie.
Victor Becali crede că Gigi Becali va miza în continuare pe Mihai Pintilii
Vărul patronului lui FCSB, Victor Becali (61 de ani), a vorbit recent despre situația băncii tehnice a roș-albaștrilor și s-a arătat convins că "Latifundiarul din Pipera" va folosi aceeași formulă de antrenori și după reluarea campionatului.
"Eu cred că va rămâne Pintilii până la sfârșitul sezonului. Ce nume mare ar putea să vină? Scaloni?
Da, Reghecampf e acolo, a câștigat două campionate cu FCSB, sigur că e un nume important, dar are echipă deocamdată.
Și la Craiova se zice că vine un nume mare, să vedem cine va veni. Eu asta cred, că va merge cu Pintilii", a spus Victor Becali, conform Sport Total FM.
Ilie Dumitrescu a spus cine ar ”gestiona vestiarul mai bine decât oricine” la FCSB
Prezent la emisiunea Digi Sport Special, fostul mare internațional a spus că, dacă Strizu va fi înlocuit și Pintilii va rămâne doar ”secund”, Becali va aduce tot un antrenor de calibrul lui Bogdan Argeș Vintilă sau Dinu Todoran.
Discuția a ajuns și la Ionuț Luțu, un apropiat de-ai patronului de la FCSB, iar Ilie Dumitrescu a spus că fostul fotbalist ar ”gestiona vestiarul mai bine decât oricine”.
Decebal Rădulescu: ”Eu cred că domnul Becali nu va rămâne așa în iarna asta și va pune un antrenor peste tot ce a fost până acum, pentru că nu-și mai permite să mai piardă un an”.
Ilie Dumitrescu: ”Vrei să mai facem un pariu? Live on tv (n.r. în direct la televizor). Eu spun că va merge cu același profil de antrenor, chiar dacă va fi schimbat Pintilii și rămâne în club. Miza e un vin foarte bun. Nu se va schimba”.
Decebal Rădulescu: ”Să termine Luțu școala? Ce înseamnă antrenor?”.
Ilie Dumitrescu: ”Luțu nu e cu nimic sub ce a fost până acum. Luțu e și mai versat, Luțu are școala vieții și știe fotbal. Dacă termină școala, poate gestiona vestiarul ăsta mai bine decât oricine. Luțu, așa cum e el, are școala vieții, e fost fotbalist”.
Decebal Rădulescu: ”Eu cred că domnul Becali va aduce un antrenor de alt profil. Peste ce a fost Reghecampf, să zicem. Eu așa cred”.
Ilie Dumitrescu: ”Ar însemna ca Gigi Becali să se schimbe la 180 de grade. Nu cred că se mai schimbă, și-a asumat-o, e treaba lui, mai face și profit”.
Decebal Rădulescu: ”Dacă mai câștigă și campionatul, toți antrenorii ar trebui să facă așa (n.r. să-și rupă carnetele)”.
Ilie Dumitrescu: ”E un ciclu săptămânal, de tot ce înseamnă pregătirea echipei se ocupă Neubert, strategia o face Pintilii”.
Etichete: victor becali , mihai pintilii , gigi becali , leonard strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții