Gigi Becali, anunț clar în privința viitorului lui Florinel Coman. ”A negociat deja”
articol scris de Digi Sport12.04.2024, 18:01
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Florinel Coman (26 de ani) traversează cel mai bun sezon al carierei sale.
Șeptarul celor de la FCSB a înscris 17 goluri și a oferit 11 pase decisive în cele 34 de partide jucate în acest sezon, motiv pentru care ar fi intrat pe radarul mai multor echipe din străinătate.
Gigi Becali a anunțat că Florinel Coman a negociat deja cu un club
Florinel Coman poate pleca de la FCSB pentru suma de 5.000.000 de euro, atât cât este clauza sa de reziliere în prezent. În acest context, Gigi Becali, finanțatorul echipei, a susținut că Florinel Coman a negociat deja cu o altă echipă.
Totuși, patronul FCSB-ului a explicat că nu are detalii privind discuțiile pe care le-a purtat Coman, dar s-a arătat sigur că internaționalul român va fi transferat în vară.
”Eu nu vă pot spune acum pentru că nu am acordul. Nu am acordul să vă spun că el va pleca. Nu vă pot spune unde, ce și cum. Da, așa știu (n.r - că Florinel Coman va pleca în vară).
El a negociat deja, dar nu vrea să spună. Le-am spus oamenilor că n-are rost acum, să fim campioni și după discutăm”, a spus Gigi Becali, potrivit prosport.
Cifrele lui Florinel Coman
- 6.000.000 de euro este cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit Transfermarkt
- 34 de meciuri a jucat Florinel Coman în acest sezon la FCSB
- 17 goluri și 11 pase decisive a reușit Florinel Coman în meciurile jucate
Florinel Coman ar putea ajunge la Stuttgart. Ce scriu nemții
”Vine Coman ca dublură?”, se întreabă nemții despre actualul jucător al celor de la FCSB.
Ulterior, aceștia precizează cum ar putea Florinel Coman la Stuttgart și care ar putea fi poziția sa în cadrul lotului clubului german.
”Bundesliga, următorul pas din cariera lui Florinel Coman, prima experiență în străinătate. Atacantul poate fi dublura lui Deniz Undav.
De asemenea, viitorul lui Serhou Guirassy este incert. În cazul în care unul dintre ei pleacă, Stuttgart va trebui să fie activă pe piața transferurilor”, mai notează cei de la Sport 90.
Etichete: gigi becali , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții