Video Gigi Becali a tăiat un nume de pe lista neagră de la FCSB: ”Mai am încredere în el”
articol scris de Digi Sport22.12.2023, 10:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a întocmit lista neagră la FCSB și a anunțat cine sunt fotbaliștii de care se va despărți în această iarnă.
Andrea Compagno, credit total din partea lui Becali
Damjan Djokovic (33 de ani), Dorin Rotariu (28 de ani) și Cristi Ganea (31 de ani) nu vor mai face parte din lotul roș-albaștrilor din 2024 și nu vor face deplasarea în cantonament, iar finanțatorul a explicat de ce le-a făcut un bine jucătorilor.
Pe lista ”disponibilizaților” s-a aflat și Andrea Compagno (27 de ani), dar italianul se mai bucură de credit, astfel că atacantul va continua la liderul din SuperLiga.
”Mai am încredere în el, nu sunt dezamăgit de Compagno”, a spus, sec, Becali, potrivit fanatik.ro.
VIDEO cu declarațiile de azi, joi, 21 decembrie 2023, ale lui Gigi Becali
Andrea Compagno, gata să plece de la FCSB! Ce echipă îl vrea pe italian + Prețul cerut de Gigi Becali
Italianul a ajuns la FCSB în vara anului trecut de la FCU Craiova, în schimbul a 1,5 milioane de euro. Compagno a marcat pe bandă rulantă în stagiunea precedentă, însă din vara lui 2023, inexplicabil, a fost criticat ”la foc automat” de patronul echipei, iar randamentul său a scăzut drastic.
Gigi Becali a anunțat că e dispus să renunțe la vârful din Peninsulă pentru doar 500.000 de euro, iar echipele interesate de fotbalist nu au întârziat să apară. După Spezia, a venit rândul unei alte echipe din Serie B să încerce să-l transfere pe Andrea Compagno. Este vorba despre Palermo, notează sport.ro, ocupanta locului 7, poziție care asigură prezența la barajul de promovare în primul eșalon din ”Cizmă”.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Compagno, potrivit Transfermarkt.
- 4 goluri în 22 de meciuri a adunat italianul în acest sezon la FCSB.
În primul sezon în tricoul bucureștenilor, Compagno a marcat 16 goluri în toate competițiile.
Andrea Compagno va fi tată pentru prima dată! ”Aștept cu nerăbdare cererea în căsătorie”
Galerie Foto
Chiar dacă nu traversează cea mai bună perioadă pe teren, fotbalistului italian îi merge de minune în viața persoanală. Helenia Sole, partenera sa, a anunțat de curând că este însărcinată. Astfel, Compagno va deveni pentru prima dată tată.
”Da, sunt însărcinată! Aștept cu nerăbdare cererea în căsătorie. Sper să sosească curând, alături de copiii pe care visăm să-i avem împreună!”, a spus Helenia Sole, potrivit sportbull.ro.
Etichete: gigi becali , fcsb transferuri , andrea compagno , compagno fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții