Suma pentru care Gigi Becali vinde imediat FCSB-ul și la ce nu va renunța
articol scris de Digi Sport24.04.2023, 23:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani) este hotărât să iasă din fotbal, deranjat de erorile de arbitraj din meciul Rapid - FCSB 1-0.
Omul de afaceri a anunțat că, dacă va primi o ofertă în urma căreia să-și recupereze investiția, adică de 25 de milioane de euro, va da imediat echipa.
FCSB, de vânzare pentru 25 de milioane de euro
În prețul de 25 de milioane de euro intră aproape tot ce ține de FCSB. Cu o singură excepție, baza de pregătire de la Berceni!
”Dau echipa și dacă vine din China, Africa, Anglia… nu mă mai interesează. Să-mi dea 25 de milioane de euro. Le dau tot, dar cum să le dau baza? Baza face 50 de milioane de euro! Dau echipa, jucătorii, culorile. Îl dau și pe Talpan, cu tot cu Talpan s-o ia!
Vorbesc serios, ăștia sunt banii pe care îi vreau. Mă rog de fete și nu vor, au zis 'Nu intrăm în mocirla asta'. După ce dau echipa, nici măcar nu mă mai interesează scorul!”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce va face Gigi Becali după ce renunță la fotbal
Gigi Becali a anunțat și cum îți va ocupa timpul după ce va ieși din fotbal.
”De acum o să fie casă, biserică, rugăciune, oi. Mie îmi place să stau cu călugării, la mănăstiri. Eu mă duc la 7 dimineața la biserică, apoi mă duc acasă. Nici nu mai vin la palat. Nu o să mă mai uit la meciuri”, a anunțat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , pret fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții