A renunțat Gigi Becali la Florin Ștefan și la Bradley de Nooijer? Transferul surpriză pregătit de FCSB
27.07.2019, 18:00SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali poate face un transfer surpriză prin care ar rezolva cea mai mare problemă de la FCSB, cea a fundașului stânga. Ținând cont că a renunțat la Florin Ștefan, iar Bradley de Nooijer pare departe de roș-albaștri, finanțatorul se poate orienta către Aristidis Soiledis (28 de ani), pe care FC Botoșani îl va vinde ”la preț redus”.
”Nu am vorbit nimic cu cei de la FCSB eu, personal. Dacă nu vorbesc eu, nu poate să plece. Nu ştiu nimic, el mi-a spus la un moment dat că s-ar putea să plece, eu i-am spus că sunt de acord şi cam atât. Nu ştiu de nicio echipă şi nu am vorbit cu nimeni. El e un fotbalist care nu poate pleca gratis, dar oricum, suma pe care o cer eu e ca şi gratis, aşa că...
Fără îndoială (n.r. - dacă ar putea să facă faţă la FCSB). E un fotbalist excepţional, la modul cel mai sincer. Ar vrea să fie mai aproape de Bucureşti. E un copil mai special, e bun, e fotbalist. FCSB poate fi o echipă la care să joace liniştit, fără probleme. Cred că are şi valoare adăugată, e un tip care ştie să facă şi faza ofensivă. În fine, nu vreau să-l mai perii la telefon. Dacă-l ia, îl perii, dacă nu, nu-l mai perii”, a spus Valeriu Iftime, pentru prosport.ro.
Postul de fundaș stânga, marea problemă de la FCSB
După ce Junior Morais a plecat la Gazişehir Gaziantep, Mihai Roman, Lucian Filip și Mihai Bălașa au fost jucătorii folosiți de Bogdan Andone în flancul stâng al apărării. Niciunul nu a dat randamentul scontat, astfel că Becali a anunțat că va cumpăra un fundaș stâng, iar Gazeta susține că Soiledis poate fi soluția.
Inițial, s-a vorbit intens despre Florin Ștefan, dar Becali a anunțat că a renunțat la această pistă. Bradley de Nooijer a reprezentat o altă soluție pentru vicecampioană.
”Filip, pot să uit faza aia, nu te atacă nimeni și dai mingea în corner? Popescu a jucat bine. Trebuie neapărat, neapărat să luăm un fundaș stânga. Arde”, a spus Becali, la Digi Sport.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , bradley de nooijer , florin stefan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții