Gigi Becali a decis după transferul lui Tănase: un jucător OUT! ”Nu mai avem loc”
articol scris de Digi Sport08.08.2024, 08:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce timp de mai multe săptămâni i-a ținut ”în joc de glezne” pe cei de la FCSB, Florin Tănase (29 de ani) s-a lăsat convins în cele din urmă de Gigi Becali (66 de ani) și a revenit la gruparea roș-albastră.
Fostul căpitan al campioanei României a semnat un contract valabil doi ani și va fi plătit ”regește”: 29.000 de euro lunar. După ce a bătut palma cu Tănase, Gigi Becali a anunțat că nu va mai face niciun transfer în această vară.
Ionuț Panțîru, OUT de pe lista A și de pe lista UEFA ale FCSB-ului
Mai mult, pentru ca Florin Tănase să poată să joace în campionat și în cupele europene, FCSB trebuie să scoată un jucător de pe lista A pentru SuperLigă și de pe lista UEFA. Astfel, Ionuț Panțîru va fi ”sacrificat” și va mai putea evolua în tricoul roș-albaștrilor doar în Cupa României.
”Nici nu mai avem unde să-i punem. Pe ăsta (n.r.- Tănase) îl băgăm în locul lui Panțîru, nu mai avem loc. Nu numai pe lista europeană (n.r.- lista UEFA), ci și pe lista românească (n.r.- lista A)”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
- Pe lista A pentru SuperLigă se pot înscrie maximum 25 de jucători, dintre 4 crescuți la club și 8 la nivel național.
La începutul stagiunii precedente, Panțîru a revenit în lotul FCSB-ului, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon peste doi ani. În sezonul 2023/2024 a bifat doar 5 apariții, în total 85 de minute.
În această vară, fundașul lateral stânga a jucat o repriză în duelul cu Virtus din manșa a doua a primului tur preliminar din UCL. În flancul stâng al defensivei, formația bucureșteană îi mai are pe Risto Radunovic, titular de drept, și pe David Kiki, transferat recent de la Farul.
- 150 de mii de euro este cota de piață a lui Panțîru, conform Transfermarkt.
- 63 de meciuri, două goluri și 7 assist-uri sunt cifrele lui Ionuț Panțîru la FCSB.
”Ionuț Panțîru, normal, nu ar trebui să mai joace fotbal după tot ce s-a întâmplat. Dar el... Toată suferința și munca pe care o face el...”, spunea Gigi Becali despre Panțîru în urmă cu câteva luni.
FOTO Ionuț Panțîru este căsătorit cu Alexandra Ioana, împreună cu care are un copil
Galerie Foto
Etichete: gigi becali , florin tanase , ionut pantiru , jucator fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții