Gigi Becali a dat lovitura! "Mi-a zis MM: 'Nu pot să cred cât de bun e'!"
articol scris de Digi Sport22.07.2023, 15:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a făcut trei transferuri în această vară, iar Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că mai are o singură țintă: Vlad Chiricheș (33 de ani).
Siyabonga Ngezana, clauză de 10 milioane de euro
Alexandru Băluță (29 de ani), Damjan Djokovic (33 de ani) și Siyabonga Ngezana (25 de ani) sunt cei 3 fotbaliști care au semnat cu vicecampioana României în actuala perioadă de MERCATO.
Transferat în această vară de la Kaiser Chiefs, pentru 600.000 de euro, Siyabonga Ngezana are o clauză de reziliere de 10 milioane de euro.
Gigi Becali a precizat că a impus această clauză întrucât Mihai Stoica, managerul general al clubului, este convins că fundașul central are un potențial mare.
"Da, i-am pus clauză 10 milioane de euro lui Ngezana. Mi-a zis MM “Nu pot să cred cât de bun e, nu știu cum de nu l-a văzut nimeni până acum“. Eu i-am pus clauza asta.", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
Siyabonga Ngezana ar putea debuta la FCSB în derby-ul cu Dinamo
Siyabonga Ngezana nu a fost inclus în lotul FCSB-ului pentru primul meci oficial din sezonul 2023/2024, în SuperLiga, cu U Craiova 1948, câștigat de către “roș-albaștri” cu 3-1.
Fundașul central sosit în această vară nu a fost pus la punct cu pregătirea fizică, motiv pentru care a ratat confruntarea de la Târgu Jiu.
Siyabonga Ngezana ar putea juca în meciul FCSB – Dinamo, programat azi, 22 iulie, de la ora 21:30, pe Arcul de Triumf, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: transferuri fcsb , jucatori fcsb , siyabonga ngezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții