Gigi Becali a confirmat ce jucător vrea să transfere la FCSB în iarnă. ”Am dat ordin. Rezolvați problema”
articol scris de Digi Sport12.10.2022, 10:45
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani) a confirmat că-l vrea pe Arnold Garita (27 de ani), atacantul celor de la FC Argeș în proxima perioadă de mercato.
Gigi Becali a confirmat că-l vrea pe Arnold Garita. ”Am dat ordin! Din iarnă la FCSB”
Finanțatorul roș-albaștrilor a dat deja ordin ca transferul să se facă și așteaptă acum derularea negocierilor.
”Garita mă interesează, așa este. A fost o chestiune de moment. L-am văzut în meciul cu noi, în meciul cu Craiova și i-am spus de el lui Dică.
Înaintea meciului cu noi i-am zis: ’o să vezi ce ne face Garita. O să vezi. I-am zis că are viteză’.”, a spus Becali, la Pro Arena.
Becali a mai spus și ce demersuri a întreprins imediat după ce a fost impresionat de Garita.
”Am pus mâna pe telefon și am dat ordin, dar să vedem dacă se va materializa. Am zis, Garita din iarnă la FCSB. Rezolvați problema!. Acum să vedem dacă va fi la noi”, a mai spus Becali.
Meciul care l-a convins pe Gigi Becali să demareze discuțiile pentru aducerea lui Garita la FCSB
Fotbalistul l-a entuziasmat pe patronul roș-albaștrilor cu evoluțiile din acest sezon, iar Andrea Compagno va avea concurență serioasă la FCSB, în condițiile în care Billel Omrani este folosit ca extremă.
Meciul care l-a convins pe Becali să-l ia pe Garita a fost FC Argeș - Universitatea Craiova 1-0, în care atacantul camerunez a fost irezistibil în duelurile cu Papp, Marius Constantin sau Bancu. Camerunezul a avut o evoluție entuziasmantă și în meciul FCSB - FC Argeș 3-2, când a marcat un gol de generic.
Arnold Garita ar fi al 9-lea străin din lotul celor de la FCSB, după Dawa (Camerun), Tamm (Estonia), Radunovic (Muntenegru), Bouhenna (Algeria), Edjouma (Franța), Nikolov (Macedonia), Omrani (Franța), Compagno (Italia).
În cariera sa, Arnold Garita a evoluat la Chateauroux, Bristol City, Plymouth, Charleroi, Dunkerque, Boulogne, Villefranche și Bourg-en-Bresse Péronnas.
VIDEO FC Argeș - Universitatea Craiova 1-0
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , arnold garita , garita fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții