Exclusiv Gigi Becali a anunțat cele două decizii radicale luate după eliminarea FCSB-ului din Conference League
articol scris de Digi Sport27.10.2022, 23:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a remizat cu Anderlecht, 2-2, și parcursul european din acest sezon se oprește în faza grupelor Conference League.
După meciul de la Bruxelles, Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că va face tot ce îi stă în putință pentru a reduce cheltuielile și a găsit deja două metode.
Gigi Becali, decizii radicale anunțate după Anderlecht - FCSB
Gigi Becali va ”tăia” finanțarea către Unirea Constanța, satelitul FCSB-ului din liga secundă, și va reduce numărul grupelor din Academia clubului.
”Se desființează echipa de la Clinceni de acolo, că nu suntem proștii care dăm 30-40.000 pe lună să ținem jucătorii acolo. E treaba lor ce fac ei acolo, eu îmi iau jucătorii de acolo și nu mai dau salarii la jucători.
La Academie, din 12 grupe o să rămână șase grupe. Lasă, să rămână Hagi cu academie și să facă cea mai bună academie, că eu nu vreau să dau un milion și jumătate pe an la Academie.
Le-am spus 'Băi, arătați-mi un jucător', că a fost unul Niță, că a fost unul cutare. Unde sunt? Pentru ce să dau un milion și jumătate de euro pe an la Academie? Nu mai, gata, la revedere.
Să se aleagă crema și la revedere cu ei. 500.000 la Clinceni, 1.5 milioane la Academie, sunt două milioane de euro pe an. Ce, am înnebunit?”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO cu declarațiile date de Gigi Becali:
Gigi Becali se gândește să facă un transfer
În același timp, patronul de la FCSB a transmis că se gândește să investească în întărirea primei echipe, iar una dintre țintele pentru perioada de mercato din iarnă este Arnold Garita, atacantul lui FC Argeș.
”E posibil să vină Garita”, a anunțat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , unirea constanța , anderlecht fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții