Video Gicu Grozav, surprins de alegerea lui Gabi Tamaș: ”Sincer, mă așteptam să vină în Liga 1!”
articol scris de Digi Sport09.01.2023, 17:06
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce s-a despărțit cu scandal de Petrolul, Gabi Tamaș (39 de ani) și-a găsit o nouă echipă în această iarnă, Concordia Chiajna, formație care evoluează în Liga 2.
Fundașul a fost prezentat oficial la noua sa echipă în cursul zilei de luni.
Reacția lui Gicu Grozav, după ce Gabi Tamaș a semnat cu Concordia Chiajna: ”E o noutate!”
Fostul său coechipier de la Petrolul, Gheorghe Grozav, aflat în cantonmentul din Antalya alături de ”Lupii Galbeni”, a fost întrebat despre alegerea făcută de Tamaș de a semna cu o formație din eșalonul secund.
Grozav s-a declarat surprins la auzul veștii că Tamaș a semnat cu Concordia Chiajna și a mărturisit că se aștepta ca fundașul să revină în Liga 1.
Totuși, Grozav a ținut să își felicite fostul coleg și a avut cuvinte de laudă la adresa lui Tamaș, chiar dacă acesta a plecat cu scandal de la Petrolul.
”E o noutate că a semnat Tamaș. Chiar ieri vorbeam cu Budi despre asta, vedeam ceva despre Brașov sau Voluntari. Mă bucur pentru el. Chiar îmi doream să îl mai văd jucând. Este un fotbalist foarte bun, și, pentru mine, și un caracter ok, îmi e prieten. Sper să fie sănătos și să aibă multă baftă. Mă așteptam să vină la o echipă din Liga 1. Are o mare valoare, dar este alegerea lui, îi doresc tot ce e mai bun”, a mărturisit Gicu Grozav.
Gabi Tamaș, după transferul la Concordia Chiajna
După prezentarea oficială la noua sa echipă, Gabriel Tamaș a oferit și primele sale reacții. Fotbalistul a dezvăluit că a rămas suprins în momentul în care a văzut ce bază sportivă au cei de la Chiajna și crede că ilfovenii sunt în topul cluburilor cu cele mai bune condiții de pregătire din România.
”De când m-am întors în ţară nu a fost club care să fie la zi cu salariile, niciodată nu am luat banii lunar! Apoi, ce bază sportivă am găsit la Chiajna, m-am crucit!
Este una extraordinară, aş spune în primele cinci din ţară, după baza celor de la FCSB de la Berceni, Farul, U Craiova 1948 şi Universitatea Craiova. Totul la superlativ. Toate acestea m-au convins să semnez cu Chiajna”, a declarat Gabi Tamaş, potrivit Liga2.ro.
Etichete: concordia , petrolul , gicu grozav , gabi tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții