Exclusiv Gică Popescu, scandalizat de ultima regulă! "E o nebunie, sar jucătorii pe geam, ajungem să punem pază!"
28.05.2020, 20:25SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gică Popescu este bucuros că se reia Liga 1, dar este indignat de o regulă pe care FRF ar urma să o impună echipelor în următoarea perioadă.
"Am auzit zvonuri că federaţia ar vrea să ţinem jucătorii în cantonament şi pe întreaga perioadă a campionatului, un lucru de neinchipuit! Nu ştiu dacă e adevărat, dar e o nebunie! Nu poţi să ţii 9 săptămâni jucătorii în izolare la domiciliu, pe urmă să-i închizi încă 4!
Eu am stat cu băieţii, au mâncat din caserole, nu coborau nici în holul hotelului. Vrem cu toţii să începem competiţia, dar nu putem să ne batem joc de jucători.
Ajungem să punem pază la hoteluri că sar jucătorii pe geam, fug acasă la familli, nu vrem să fim poliţişti!," a răbufnit Gică Popescu la emisiunea Digi Sport Special.
Gheorghe Popescu: "De ce noi stăm închişi şi alţi oameni nu?"
Preşedintele Viitorului crede că o nouă izolare e inutilă atât timp cât jucătorii fac frecvent teste pentru coronavirus.
"Oamenii au nevoie să stea cu familia, să vină veseli la stadion, nu trişti, i-am văzut cu capul în pământ. Eu am încredere în jucătorii noştri, dacă le spun să nu iasă, să meargă doar acasă, cu familia, asta vor face.
Pericolul nu a trecut, ştiu, trebuie să fim responsabili. Dar am făcut teste, nu au contact cu exteriorul, de ce noi stăm închişi şi alţi oameni nu?," a adăugat fostul mare internaţional.
Etichete: gheorghe popescu , gheorghe popescu viitorul , protocol reluare liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții