Gică Popescu a vorbit despre perioada petrecută în închisoare
articol scris de Digi Sport28.07.2024, 17:53
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gică Popescu (56 de ani), actualul președinte al Farului Constanța, încă este marcat de perioada petrecută în spatele gratiilor, chiar dacă au trecut zece ani de la acel moment.
Fostul jucător al lui Dinamo a fost condamnat în 2014, în "Dosarul transferurilor", la 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu suspendare.
"Îmi vine în cap prima zi de detenție", a declarat Gică Popescu, întrebat de perioada petrecută în spatele gratiilor
Gică Popescu a ispășit 1 an și 8 luni în închisoare, perioadă în care a fost coleg de celulă cu Mihai Stoica (59 de ani), condamnat și el în același dosar.
Fostul căpitan al naționalei României a declarat că a fost una dintre cele mai grele perioade din viața sa și că nu poate uita niciodată momentele petrecute în penitenciar.
"Știi ce se întâmplă? De fiecare dată când afară este întunecat, este încețoșat, și stă să plouă și bate puțin vântul, când ies afară, în primele două secunde îmi vine în cap prima zi după arestare.
Adică seara ne-am dus acolo și a doua zi dimineața te duci să te plimbi. Întotdeauna îmi vine momentul ăla în cap, întotdeauna când se întâmplă...
Era frig, era 4 martie și era totul încețoșat așa și stătea să plouă și bătea vântul. De fiecare dată când este timpul ăsta îmi vine momentul ală în cap.", a declarat Gică Popescu pentru iamsport.ro.
"Da, dar nu e o chestie... Zâmbesc atunci. Dar întotdeauna îmi vine momentul ăla în cap, întotdeauna! Și au trecut zece ani de zile. Nu o să uit niciodată camera de 1,3 metri lățime, cu un gemuleț așa micuț, unde stăteam cu MM (n.r. Mihai Stoica) și am râs enorm, pentru că acolo dacă nu râzi, dacă nu citești, dacă nu scrii, nu e simplu!
Și am avut șansa să stau cu MM, și e un tip cu un umor senzațional. Dar prima lună a fost foarte grea! După care, asta e! Bărbații trebuie să dovedească că sunt bărbați și în astfel de momente. Te obișnuiești. Trebuie să faci orice ca să-ți umpli timpul.", a continuat fostul internațional român.
- Gică Popescu și-a încheiat cariera de fotbalist în 2003.
- Gică Popescu a jucat în 116 partide pentru naționala României și a înscris 16 goluri.
Gică Popescu a vorbit despre posibilitatea lui Gică Hagi de a ajunge selecționer al naționalei României
Gică Popescu a fost întrebat ce se va întâmpla cu Farul Constanța, în cazul în care Gică Hagi (59 de ani) acceptă oferta FRF.
”Baciul” nu a stat pe gânduri și a transmis că orice om, indiferent de poziția sa, poate fi înlocuit.
De asemenea, președintele ”Marinarilor” nu a vrut să intre prea mult în subiect și a recunoscut că nu are prea multe informații despre ”selecționerul Gică Hagi”.
Etichete: gica hagi , farul constanta , mm stoica , gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții