Gică Hagi rupe tăcerea după plecarea lui Gabi Torje de la Farul Constanța. Motivele despărțirii
articol scris de Digi Sport24.01.2023, 11:53
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gică Hagi (57 de ani) a dat cărțile pe față și a lămurit de ce Farul Constanța s-a despărțit în această iarnă de Gabriel Torje, asta după ce fotbalistul semnase cu "Marinarii" în vară.
"Regele" spune că plecarea jucătorului a fost făcută din cauza concurenței existente pentru posturile din atac la trupa de pe malul mării, dar și datorită ofertei superioare din punct de vedere financiar venită din Turcia.
Ce spune Gică Hagi de plecarea lui Gabi Torje
"Torje a plecat în Turcia, i-am făcut un bine. Câștigă mai bine acolo, mai mulți bani. Am crezut că avem jucători mai buni pe post. Ce trebuia, să îl dau pe Louis Munteanu?
A dat randament mai bun. Asta nu înseamnă că Gabi...(n.r. nu e bun). El a jucat la noi, și-a revenit. Acum câștigă bani buni", a spus Gică Hagi la conferința de presă de după partida cu CFR Cluj.
Citește și:
Gabi Torje, în mare formă în Turcia
Fotbalistul plecat de la Farul a semnat în liga secundă din Turcia, cu Genclerbirligi, acolo unde are evoluții foarte bune.
Românul a marcat un gol pentru Turci, sâmbătă, în victoria de pe teren propriu contra celor de la Boluspor, scor 5-1 (3-0), într-un joc din etapa a 21-a.
Banderola de căpitan i-a purtat noroc lui Gabriel Torje, care a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, dar și echipei Genclerbirligi, care a bifat doar a doua victorie din acest campionat, în 20 de jocuri disputate.
Fotbalistul român a punctat în minutul 34, cu un șut de la 11 metri, pe jos, printre fundașii adverși. Apoi a contribuit decisiv la golul trei, marcat de Demir. Acesta a pasat inteligent pe culoar, Demir a pătruns, a profitat și de o respingere nefericită a portarului, mingea a rămas la el și a punctat în poarta goală.
- Pentru Gabriel Torje este a doua partidă în tricoul celor de la Genclerbirligi și a doua reușită.
În urma acestei victorii, șansele lui Gencler de a se salva de la retrogradare au crescut considerabil.
Echipa rămâne pe ultima poziție, cu 10 puncte adunate în 20 de jocuri, dar distanța până la un loc sigur - locul 15, a scăzut la doar opt puncte.
Încrederea celor de la Gencler a atins cote înalte după acest succes, venit împotriva unei formații, Boluspor, care se află în lupta pentru promovarea în Super Lig.
Etichete: gica hagi , gabi torje , genclerbirligi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții