Gică Hagi l-a ofertat pe Denis Alibec! Ce răspuns a dat atacantul de la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 16:40
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Denis Alibec (31 de ani) nu mai face parte din planurile celor de la CFR Cluj pentru partea a doua a sezonului și își caută echipă. Atacantul ar fi fost ofertat de Gică Hagi, care îi pregătise un salariu bun pentru Liga 1, valabil până în vară.
Conform fanatik.ro, Gică Hagi i-ar fi propus lui Denis Alibec să vină împrumut la Farul Constanța până în vară, pe un salariu de 10.000 de euro pe lună, plus cei 40.000 de euro de la Kayserispor. Ar fi rămas cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1, cu 50.000 de euro pe lună, dar nu a fost suficient pentru a-l convinge!
Denis Alibec l-a refuzat pe Gică Hagi!
Pentru cele cinci luni rămase până la finalul sezonului, Denis Alibec ar fi primit de la Farul Constanța și Kayserispor 250.000 de euro. Bani foarte mulți pentru un jucător român.
Refuzul lui Denis Alibec este unul surprinzător, ținând cont că Hagi l-a resuscitat în urmă cu nouă ani, pe vremea când echipa se numea Viitorul Constanța, iar Denis era un puști neimportant pentru Inter Milano.
”Regele” i-a transmis fotbalistului că nu poate să-i ofere mai mult de 10.000 de euro pe lună, ceea ce ar fi deja cel mai mare salariu din lot. Denis Alibec a refuzat, iar acesta continue să se antreneze cu echipa secundă a celor de la CFR Cluj, iar dacă nu-și va găsi echipă va juca în Liga a 3-a din România.
CFR Cluj nu mai dorește să-i plătească salariul lui Denis Alibec, care primește aproximativ 35.000 de euro de euro de la CFR Cluj, iar restul până la 75.000 de euro de la Kayserispor. Fotbalistul a promis că-și va găsi echipă în această iarnă, însă fără succes până acum.
Etichete: gica hagi , denis alibec , kayserispor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții