Gică Hagi joacă tare pe piața transferurilor. Dublă lovitură pregătită de ”Rege” la Farul
articol scris de Digi Sport09.06.2024, 21:15
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gheorghe Hagi (59 de ani) este foarte aproape să aducă doi atacanți la Farul Constanța.
Formația de la malul mării se va reuni peste trei zile, pe 12 iunie, iar până atunci Hagi deja a rezolvat încă două transferuri pentru stagiunea următoare.
Gică Hagi s-a înțeles cu Gabi Iancu și George Merloi
Gabi Iancu a plecat de la Hermannstadt, deși mai avea contract un an, iar sursele Digi Sport spun că oficialii clubului Farul sunt în negocieri avansate cu fotbalistul în vârstă de 30 de ani.
Acum, gsp.ro a relatat că Hagi pregătește o altă mutare importantă la Constanța. George Merloi (24 de ani), atacant care se află încă sub contract cu FC Voluntari, s-a înțeles cu Farul.
În ultimul sezon, Merloi a jucat doar 11 meciuri, a marcat șase goluri și a oferit o pasă decisivă. Este important de precizat că Merloi a lipsit opt luni din cauza unei accidentări grave. Fotbalistul a suferit o ruptură de ligamente încrucișate anterioare și menisc.
Iancu și Merloi ar urma să vină pentru a-i înlocui pe Ronaldo Deaconu și Constantin Budescu, fotbaliști care s-au despărțit în acest final de sezon la Barcelona.
Cifrele lui Gabi Iancu
- 37 de meciuri a jucat Gabi Iancu la Hermannstadt în sezonul 2023/2024
- Șase goluri și trei pase decisive a reușit Gabi Iancu în meciurile jucate
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Gabi Iancu, potrivit Transfermarkt
Etichete: gica hagi , gabi iancu , george merloi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții