gica hagi
Gică Hagi este antrenorul Viitorului / Foto: Sport Pictures

Video Gică Hagi anunță curățenia de iarnă de la Viitorul: "Ne vom despărți de unii dintre ei, cât să-i aștept?"

09.11.2019, 14:39
  • Cupa României: Metalul Buzău - Rapid, miercuri, 19:30, DGS 1

  • Cupa Spaniei: Atletico - Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 1

Gică Hagi a fost dezamăgit de remiza obținută în deplasare, cu Hermannstadt, scor 1-1. "Regele" și-a criticat jucătorii și a anunțat că Viitorul se va despărți de unii dintre ei în iarnă.

"Bine că a venit pauza competițională. Trebuie să schimbăm multe lucruri. Ușor, ușor ne vom despărți de unii dintre ei. Facem curățenie, că vine iarna. Fiecare meci de acum va fi un test pentru ei. Cine vrea să rămână la Viitorul trebuie să îmi demonstreze", a spus Gică Hagi la conferința de presă.

"Suntem singurii care au bătut-o pe CFR de două ori în acest sezon, am vorbit aseară cu Dan Petrescu, l-am felicitat şi mi-a zis: 'Hai, lasă, că până acum ce mi-ai făcut'. Atunci cum au putut să joace băieţii mei? Sunt alţi jucători? Ce înseamnă asta? O dată joci, o dată nu mai joci. Eu stau să-i aştept pe ei să alerge?", a mai zis antrenorul celor de la Viitorul.

Gică Hagi i-a criticat pe jucătorii Viitorului și imediat după încheierea meciului cu Hermannstadt

Gică Hagi i-a băgat în ședință pe jucătorii Viitorului după meciul slab cu Hermannstadt, în care oaspeții au ratat și un penalty, pe finalul meciului.

”Am jucat foarte slab, de aceea am stat atât de mult cu ei acum. Sunt foarte supărat pe ei din toate punctele de vedere, atitudine, fotbal, nu poți. O echipă care vrea, nu poate juca doar din când în când.

Trebuie să avem constanță, spirit, avem experiență acum. Trebuie să dea mai mult. Sunt supărat pe prima repriză, a fost catastrofă. Le-am spus la pauză că asta nu este echipa mea. Atât de lenți, atât de previzibili, asta nu e echipa mea”, a spus Hagi, la finalul meciului.

Hermannstadt - Viitorul 1-1 | VIDEO cu rezumatul partidei

Etichete: hagi , gica hagi , viitorul , jucatori viitorul , hermannstadt , hermannstadt viitorul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este românul care a câștigat peste 6 milioane de euro la Loto 6/49 și ce mesaj a avut

Românul care a câștigat 6,34 milioane euro, echivalentul a 31.567.186,80 lei, la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. Bărbatul este din Timișoara, are 39 de ani și joacă de peste 10 ani la loto.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Scenariu neverosimil la Parma: Cristi Chivu, dat afară și înlocuit cu fostul antrenor!

A venit anunțul oficial: Parma a luat decizia în cazul lui Cristi Chivu!

Alex Chipciu a dat declarația serii, după ce ”U” Cluj a învins-o pe CFR Cluj

Ce lovitură! 80.000.000 de euro pentru Dan Șucu

Exclusiv 3.000.000 € pentru transfer și 1.000.000 € salariu! Gigi Becali pusese banii pe masă: ”E inestimabil!”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video "Hoția anului". Scandal uriaș în Cupa Spaniei, la Real Madrid - Sociedad: "Cel mai clar penalty din istorie!"

S-a terminat! Lovitura primită de Louis Munteanu

Cel mai bine plătit jucător de la FCSB, în fața transferului carierei: e dorit în La Liga! Pleacă gratis: ”Oricând vrea”

Live Video&Score Real Madrid - Real Sociedad 4-4, ACUM, Digi Sport 1, în Cupa Spaniei. GOOOL Rudiger

Citeşte şi

Hagi: ”I-au dat mămica și tăticul de toate! Cel mai bun din Academie”. Cine e noul ”pariu” al ”Regelui”

”E totul perfect în România?”. Gică Hagi a izbucnit în direct

PEROZAi purta asta pe stradă? Val de reacții după ce un model s-a plimbat pe străzile din Italia într-o ținută sumară: „Zeiță!”

FILM NOWKristin Davis, „îngrozită” după ce a fost „presată” să renunțe la haine pentru scena topless din „Sex And The City”

Florin Tănase își negociază plecarea de la FCSB! Abordat de un impresar pentru transferul verii: "Cât vrei ca să pleci?" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cu cine va fi schimbat Marius Șumudică de la cârma echipei Rapid citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi și apariția la tv

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi și apariția la tv

Digi World

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Digi Animal World

Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când s-a apropiat de un om”