Gică Hagi a reacționat, după ce s-a vorbit despre iminentul transfer al lui Ianis la FCSB
10.06.2019, 18:47SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul a reacționat după ce în presă au apărut informații conform cărora Gigi Becali ar fi oferit 3,75 milioane de euro pentru Ianis Hagi. Mai mult, în contractul pe care Ianis l-ar semna cu FCSB ar fi o clauză care nu îi permite lui Gigi Becali să îl critice public pe fiul lui Gică Hagi.
"Nu a existat nicio discuție cu vreun oficial de la FCSB referitoare la transferul jucătorului Ianis Hagi la formația bucureșteană și cu atât mai puțin despre presupuse clauze contractuale, lucru precizat inclusiv de președintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, într-o conferință de presă", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al celor de la Viitorul.
Informațiile apărute în spațiul public: Gigi Becali va fi "amendat" dacă îl va critica pe Ianis Hagi
Gică Hagi îl cunoaşte foarte bine pe finanţatorul FCSB şi vrea ca acesta să fie "amendat" pentru fiecare intervenţie publică în care îl va critica pe fiul său. Ştiind cât de impulsiv este Gigi Becali în momentul în care este dezamăgit de jocul echipei, "Regele" vrea să-l protejeze pe Ianis - de aceea, conform Gazetei, contractul va prevedea ca Viitorul să mai încaseze 1,3 milioane de euro în cazul în care jucătorul va fi pus la zid în presă.
Ianis Hagi, titular la FCSB prin contract
A doua clauză ar fi cea referitoare la numărul de jocuri în care Ianis Hagi trebuie să fie titular. Dacă FCSB nu-l va folosi în cel puţin 80% din meciuri, atunci Gigi Becali este din nou bun de plată - va scoate din buzunar tot 1,3 milioane de euro. Această condiție nu l-ar deranja prea tare pe Gigi Becali - asta pentru că ar dori cu ardoare să recupereze investiţia masivă făcută odată cu aducerea lui Ianis.
Etichete: gica hagi , gigi becali , ianis hagi , transfer ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții