Gică Hagi

Gică Hagi a dezvăluit "manevra" prin care a învins pe CFR. Ce a spus despre golul de senzație al lui Voduț

02.09.2018, 21:08
  • Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1

VIDEO CFR Cluj - Viitorul 1-2. După înfrângerea la scor din etapa trecută, acasă, cu FCSB (1-4), Viitorul a reușit să spele rușinea chiar pe terenul campioanei en-titre, pe care a învins-o cu 2-1, golul decisiv fiind marcat în minutele de prelungiri, din penalty, prin Ianis Hagi.

Gică Hagi, antrenorul echipei din Ovidiu, a recunoscut la final ca victoria a venit în mare parte datorită schimbărilor pe care le-a făcut pentru acest meci. Una dintre mutările efectuate a fost introducerea lui Voduț, în minutul 67, în locul lui Achim.

După aproape 20 de minute de la introducerea s-a pe teren, Voduț a marcat un adevarat golazo, reușita care va candida cu siguranță la golul sezonului.

"Fotbalul, ca și viața, e făcut din oportunități, din decizii. Am fost inspirat, clar. I-am motivat, pentru că aveam nevoie de puncte. Știam că adversarul avea probleme, dar mă bucur pentru schimbările pe care le-am făcut, mi-a ieșit.

În fotbal, în sport mai exact, ce ai făcut ieri nu mai este valabil azi. Și noi am făcut un meci bun, nu doar ei.

Voduț a fost în carantină un an și jumătate și, săracul, a muncit, că-și pierduse și încrederea. E un gol frumos, nu cred că fotbalul se uita și iată ce poți să reușești. Aveam nevoie de un atacant mai experimentat și vom vedea ce va fi mai departe.

Drumu-i lung, știu că va fi foarte greu, dar sperăm să facem din nou un an foarte bun.

Nu comentez schimbările de antrenori, nu vreau să mă cert cu nimeni. Am venit acasa să construiesc, nu să pun bombe, nu să deranjez", a spus Gică Hagi, la flash-interviul de la finalul partidei din Gruia.

După acest succes, Viitorul a ajuns la 10 puncte strânse în 7 etape, la trei în urma liderului FCSB, un meci mai puțin disputat.

"Îmi pare de rău de CFR, dar și de Steaua, dar asta este realitatea fotbalului românesc. Trebuie să mergem mai departe, că în sport așa este. Capul sus!", a mai spus Hagi, întrebat de rezultatele celor două echipe în Europa, ambele ratând calificarea în gruple Europa League.  

Etichete: gica hagi , hagi liga 1 , hagi vodut , cfr cluj - viitorul 1-2


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, citat de Agerpres. O călătorie cu metroul ar urma să coste 5 lei, de la 3 lei cât e în prezent, în timp ce abonamentul lunar se scumpește la 100 de lei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul

Oficial Fotbalistul ”lăsat în Gara de Nord” de FCSB a semnat

FCSB, pe locul 2 la final de an! De ce nu e deasupra lui 'U' Cluj, deși are avantaj la "directe"

Declarația surprinzătoare a lui Daniel Bîrligea, după ultima partidă a anului

Dan Șucu nu se oprește! Italienii au anunțat următoarea achiziție

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Probleme la negocierile cu Adrian Mutu! Conducerea a făcut anunțul: "Din păcate, asta e situația"

Cornel Dinu: "Este o știre șocantă, ceva neașteptat"

Cehii au reacționat după ultimul transfer reușit de FCSB

Gigi Becali i-a decis soarta lui Vlad Chiricheș: ”Așa a vrut Dumnezeu”

Citeşte şi

Florin Cernat a numit cel mai bun român din istorie: "Nu știi ce să faci cu mingea? Dă-mi-o mie, că știu eu!"

Concluziile trase de Gică Hagi, după Hermannstadt - Farul 0-0: ”Sărbătorile și Dumnezeu să îi lumineze”

PEROZHeidi Klum, mândră de fiicele ei. Pe Leni o știe toată lumea, dar cum arată Lou la 15 ani. A atras toate privirile pe pârtia de schi

FILM NOWAre 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Campioana olimpică a murit la doar 26 de ani! "Şi-a pierdut viaţa în mod tragic, brutal" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”