Video Exclusiv Gică Craioveanu l-a ofertat în direct la TV pe Ilie Dumitrescu pentru postul de antrenor la Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport01.02.2021, 20:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova l-a demis pe Corneliu Papură sâmbătă, după al patrulea 1-1 consecutiv, înregistrat de această dată cu nou-promovata FC Argeș.
Între timp, după ce s-au speculat mai multe posibilități, patronul Mihai Rotaru a dezvăluit că "e probabilitatea cea mai mare să fie cineva străin, care nu a mai lucrat în România".
Gică Craioveanu l-a ofertat pe Ilie Dumitrescu. De ce nu ar putea să antreneze Ilie Craiova
Fostul mare jucător al Universității Craiova, Gică Craioveanu, susține că se negociază cu mai multe nume, chiar și din Spania. Când a fost întrebat dacă nu cumva chiar el ar putea să antreneze, Craioveanu i-a "aruncat mănușa" lui Ilie Dumitrescu, prezent în studioul Fotbal European.
"Sunt prea drăcos, sunt prea oltean. Poate, Doamne ferește, fac vreo prostie și e echipa mea de suflet. Orice e posibil, chiar și un antrenor din Spania, suntem la negocieri cu mai mulți. Dar Ilie, tu de ce nu te apuci din nou să fii antrenor? Cu numele pe care îl are, ar putea antrena oriunde. Aaaaaa, adică dacă ai veni în Bănie, ai sta o oră antrenor, ca Lăcătuș, nu?", a spus Gică Craioveanu, amuzat.
Corneliu Papură, demis de la Universitatea Craiova
Pe 30 ianuarie, a doua zi după ce Universitatea Craiova a remizat cu FC Argeș, 1-1, Corneliu Papură a fost demis.
Corneliu Papură a preluat funcția în noiembrie 2020, după plecarea lui Cristiano Bergodi. În această perioadă, tehnicianul a strâns 11 meciuri, dintre care trei victorii, o remiză și șapte remize consecutive.
Etichete: ilie dumitrescu , gica craioveanu , corneliu papura , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții