Gică Craioveanu a vorbit despre șansele Universității Craiova la titlu după revenirea lui Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport05.09.2021, 16:45
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova sărbătorește 73 de ani de la înființare, iar Gică Craioveanu nu putea lipsi de la evenimentul de gală.
Fostul atacant a vorbit despre echipa care a adus ultimul titlu, acum 30 de ani, dar și de șansele trupei conduse acum de Laurențiu Reghecampf.
”Echipa noastră pare că a început să joace, am văzut o repriză secundă senzaţională în meciul de pe Arena Naţională, cu Rapid. Să vedem cum se adaptează noii jucători, fiindcă grupul este unul bun, unul sănătos, care primeşte cu braţele deschise orice jucător care vine la echipă.
Speranţe sunt, echipă este, dar rămâne de văzut şi ce fac adversarele, fiindcă CFR Cluj mi se pare la fel de puternică precum în anii trecuţi, a revenit şi Dan Petrescu acum… De asemenea, FCSB, chiar dacă nu a început bine campionatul, are şi ea potenţial, au mai venit jucători.
Gică Craioveanu: ”Pentru mine nu mai este o şansă, este ghinion”
Sunt foarte bucuros că am împărţit această dimineaţă cu aceste legende, mari jucători ai Universităţii Craiova, care au făcut istorie pentru acest club. Şi eu fac parte din istoria Ştiinţei, dar au fost alţii mult mai mari ca mine.
Am avut şansa să fac parte din echipa ultimilor campioni, dar deja pentru mine nu mai este o şansă, este ghinion, pentru că nu am mai câştigat campionatul din 1991.
Au venit mulţi copii, cu speranţe că vor ajunge ca Sorin Cârţu, Pavel Badea. Mulţi dintre puşti mi-au spus „Săru’ mâna”, atunci mi-am dat seama cât de bătrân sunt” au fost cuvintele lui Gică Craioveanu la sărbătoarea Universităţii Craiova.
Etichete: laurentiu reghecampf , dan petrescu , gica craioveanu , universitatea craiova titlu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții