Exclusiv Ghinion pentru unul dintre cei mai doriți jucători din Liga 1. Va fi indisponibil o perioadă lungă
articol scris de Digi Sport14.08.2022, 00:44
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Fundașul central al celor de la FC Argeș, Grigore Turda (25 de ani), unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Liga 1, a suferit o accidentare gravă și va lipsi mult timp de pe gazon.
Conform informațiilor Digi Sport, fotbalistul a suferit o fractură de maleolă și va fi indisponibil în jur de trei luni. Acesta a fost, deja, supus unei intervenții chirugicale.
Grigore Turda s-a accidentat și a fost operat
Accidentarea pică într-un moment cum nu se putea mai prost pentru fotbalist. Acesta se afla în atenția mai multor formații din Liga 1 și străinătate, iar clubul său, FC Argeș, cerea în schimbul său o sumă de aproximativ un milion de euro.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Grigore Turda, conform transfermarkt.de.
Grigore Turda a ajuns la FC Argeș în vara anului 2018, liber de contract, de la Pandurii Târgu Jiu. În cariera sa, a mai evoluat pentru formații precum CSM Sighet, Foresta Suceava și Armătura Zalău, înainte să ajungă la Pandurii, în 2017.
Grigore Turda, comparat cu Miodrag Belodedici
Datorită calităților sale, fotbalistul celor de la FC Argeș a primit porecla de ”noul Belodedici”, iar asemănarea îl bucură pe fundaș, deși comparația îi aduce o presiune în plus.
”Mă bucură comparația asta cu domnul Belodedici. Este greu să ajung la performanțele lui, dar nu pot decât să mă bucur că pot să fiu comparat cu un asemenea fotbalist”, a mai spus Turda.
Etichete: miodrag belodedici , grigore turda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții