Exclusiv Gaz Metan are antrenor nou, dar Pustai încă nu a plecat. Oferta medieșenilor
18.06.2018, 12:06La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mihai Teja este, oficial, antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaș. Tehnicianul de 39 de ani a semnat cu medieșenii, însă Cristi Pustai încă nu a plecat de la echipă. Antrenorul de 50 de ani mai are contract până pe 30 iunie, însă oficialii i-au propus să rămână în cadrul clubului într-o altă funcție. Antrenorul care i-a salvat pe medieșeni de la retrogradare a primit propunerea de a fi director tehnic.
Pustai susține că, atât el, cât și jucătorii mai au de primit bonusurile pe ultimii doi ani.
Pustai se află la al treilea mandat pe banca medieșenilor. A fost numit în 2007, iar un an mai târziu a reușit promovarea în Liga 1. Prima experienţă la Mediaş pentru Cristian Pustai s-a încheiat în 2013, când a semnat cu Pandurii Târgu Jiu. A mai trecut apoi pe la ASA Tg. Mureș, Rapid și FC Botoșani, iar apoi a revenit la Mediaș în aprilie 2016, când a făcut rocada cu Leo Grozavu.
De cealaltă parte, Mihai Teja a antrenat ultima dată Pandurii, de unde a plecat după mai puţin de o săptămână, după ce a descoperit problemele financiare de la club. Teja le-a mai pregătit în carieră pe Universitatea Cluj, în două rânduri, şi pe Dinamo iar pentru o foarte scurtă perioadă a fost selecţionerul naţionalei U21 a României.
Medieșenii au ținut să aibă antrenor neapărat până la reunirea echipei, care a avut loc astăzi (luni, 18 iunie). Gaz Metan se va pregăti 10 zile la Mediaş, apoi va pleca în cantonament în Serbia.
Etichete: gaz metan medias , gaz metan , pustai gaz metan , pustai , medias , antrenor gaz metan , teja , pustai medias , teja gaz metan , teja medias , antrenor media
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții