Exclusiv Gabi Torje a vorbit despre revenirea la Dinamo! Cum a răspuns când a fost întrebat despre ofertă
articol scris de Digi Sport25.05.2021, 19:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabi Torje (31 de ani) este liber de contract după despărțirea de turcii de la Bandirmaspor. Acesta nu va sta foarte mult timp fără echipă.
Mijlocașul timișorean a recunoscut că a purtat discuții cu mai multe echipe, dar nu cu Dinamo! Torje spune că oficialii din ”Ștefan cel Mare” nu l-au ofertat.
Gabriel Torje: ”De la Dinamo nu am avut ofertă nici din gură”
„Au mai fost discuții cu alte echipe, și din Liga 1, și din străinătate, însă nicio ofertă concretă, doar din gură. De la Dinamo nu am avut ofertă nici din gură. La Dinamo se studiază ce buget va fi, la ce jucători se va renunța, ce proiect va fi. Dacă nu vine cineva cu bani, care poate susține o echipă de talia lui Dinamo, va fi greu.
Cu siguranță că sunt datorii rămase din urmă, nu știu cine ar putea veni, mai ales acum, cu pandemia, din cauza căreia au scăzut toate încasările. Nu știu cine ar putea veni să fie dispus să piardă bani”, a spus Torje, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
- Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Sivasspor, Larisa și Bandirmaspor sunt echipele la care a evoluat Gabi Torje de-a lungul carierei.
- 350 de mii de euro este cota de piață a lui Gabi Torje, potrivit Transfermarkt
- 170 de meciuri, 25 de goluri și 30 de pase decisive a reușit Torje în tricoul lui Dinamo
- 57 de selecții și 12 reușite a adunat mijlocașul pentru echipa națională a României
Etichete: dinamo , gabi torje , torje dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții